Tigrii au reușit să se impună cu 39-8 în etapa a IX-a a SuperLigii CEC Bank în fața Universității Cluj pe stadionul Olimpia din Capitală.
Meciul a început cu echipa CSM București în atac și după doar câteva minute de joc, Marian Ispir a reușit să marcheze primul eseu al partidei. Au urmat alte trei eseuri înscrise de Cosmin Iliuță, toate transformate de Florin Vlaicu. Până la pauză, Valentin Calafeteanu a adăugat eseul cu numărul cinci în contul Tigrilor, transformat de același Vlaicu și s-a intrat la cabine cu scorul 33-0.
În repriza a doua Tigrii nu au mai forțat, Florin Vlaicu reușind să mai adauge trei puncte în urma unei penalități urmată de eseul înscris de oaspeți. Scorul final a fost stabilit în urma altor două penalități înscrise de fiecare echipă, astfel că Tigrii au obținut victoria cu 39-8.
În etapa a X-a a SuperLigii CEC Bank echipa noastră va face deplasarea la malul mării pentru a întâlni Tomitanii Constanța, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11.00, pe stadionul Mihail Naca.
FOTO: www.csmbucuresti.ro
Urmărește-ne pe Facebook: