Sâmbăta, 18 iunie, în capitala Franței, pe platforma de la 27 de metri montată în Portul Debilly, de pe râul Sena, chiar în apropierea Turnului Eiffel, s-a desfășurat a doua etapă din circuitul Red Bull Cliff Diving 2022.
După etapa de debut de la Boston (SUA), unde Cătălin Preda a obținut locul 3, etapa a doua a venit cu și mai mult noroc pentru cei doi sportivi români aflați în competiție.
Cătălin Preda a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în timp ce Constantin Popovici a obținut locul 3.
Cătălin Preda a avut o evoluție entuziasmantă și a totalizat la final 470.50 puncte. Pe locul al treilea s-a clasat Constantin Popovici, cu 432.90 puncte. Între cei doi, pe poziția secundă, s-a clasat francezul Gary Hunt, cu 438.05 puncte.
Cătălin Preda și Constantin Popovici sunt legitimați la clubul Steaua București, unde sunt pregătiți de tehnicianul Florin Avasiloaie.
Etapa a treia din circuitul mondial etapa RedBull Cliff Diving va avea loc pe 16 iulie, la Copenhaga (Danemarca).
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵
Foto: Red Bull Cliff Diving