România întâlnește Turcia în primul meci din turneul locurilor 5-8 la Campionatul Mondial de Volei U18

Naționala U18 de volei feminin a României a pierdut meciul din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului Mondial din Mexic.

„Tricolorele” au fost învinse de sportivele din Italia cu scorul de 3-0 (25-15, 25-18, 25-13.

Punctele echipei noastre au fost reușite de Ștefania Cheluță (11), Paula Partnoi (7), Andra Badiu Savu (3), Teodora Iancu (3), Mara Bratu (3), Tara Cristea (2), Beatrice Iliescu (1).

Echipa națională de volei feminin U18 a României va juca împotriva Turciei în primul meci din turneul locurilor 5-8 la Campionatul Mondial de Volei U18 din Mexic.

Meciul dintre România și Turcia va avea loc marți seara, de la ora 22.00, ora României.

În caz de victorie, echipa antrenată de Marius Macarie va juca miercuri pentru locul 5 în lume contra învingătoarei meciului Polonia – Brazilia. În caz de înfrângere, va juca pentru locul 7, împotriva pierzătoarei aceleiași partide.

🎥 Toate meciurile de la Campionatul Mondial Under 18 pot fi urmărite în direct la acest link: https://www.youtube.com/c/volleyballworld

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

Foto: FIVB
Sursă: Federația Română de Volei

campionatul mondial de volei U18echipa nationala de volei feminin a romaniei u17voleivolei feminin