Narcisa Lecuşanu a anunțat, marţi, că s-a decis să candideze la funcţia de preşedinte al FRH după ce mai mai mulţi oameni din handbal au sunat-o şi i-au spus că e nevoie de o schimbare.
„Domnul Dedu a ieşit cu cei doi vicepreşedinţi. Eu vreau să vă spun că vicepreşedinţii sunt daţi de Adunarea Generală. Eu sunt om de handbal şi fac echipă cu cine va fi ales. Atâta timp cât aspirăm la dezvoltarea handbalului cred că putem prelua ceea ce se întâmplă la nivel de federaţie internaţională. Eu cred în şansa mea. Votul e în mâna oamenilor de handbal. Aşa cum m-au sunat şi mi-au spus că e nevoie de schimbare, eu cred în ei. Mulţi nu au curaj să vorbească şi acum au şansa să voteze pentru handbal şi pentru ceea ce le este lor bine. Eu mi-am arătat disponibilitatea, votul este în mâna cluburilor. Pot decide pe 14 februarie şi, dacă au decis să meargă cu mine, eu voi fi un preşedinte al handbalului românesc care va lucra cu oamenii care sunt implicaţi în această activitate”, a declarat Lecuşanu.
În momentul de față, Narcisa Lecușanu este membru în Comitetul Executiv al IHF, iar în trecut a ocupat și alte funcții importante, precum cea de consilier al ministrului Tineretului și Sportului. Fosta mare handbalistă spera ca experiența sa managerială să constituie un avantaj în lupta pentru câştigarea şefiei federaţiei.
„Cred că handbalul românesc are nevoie de o dezvoltare, de o reconstrucţie la toate nivelurile, începând cu juniorii, acolo unde handbalul suferă foarte mult. Antrenorii cred că au nevoie de mai multă încredere, de mai mult sprijin şi de perfecţionare. Ceea ce există la nivel internaţional cred că trebuie transferat şi în handbalul românesc. Mai trebuie voinţă. Am intrat în cursa pentru preşedinţia FRH pentru că îmi pasă, pentru că îmi place ceea ce fac, sunt de mai bine de 8 ani în administraţie. Pas cu pas am crescut şi am ajuns în executivul federaţiei internaţionale. Este ceva extraordinar, să poţi avea contact cu handbalul mondial”, a mai spus Narcisa Lecuşanu.
Și-au mai anunțat candidatura la alegerile pentru președenția FRH, Robert Licu și actualul preşedinte Alexandru Dedu. Scrutinul se va desfășura pe 14 februarie.
Urmărește-ne pe Facebook: