FIFA a anunțat sâmbătă, 17 aprilie, componența urnelor pentru tragerea la sorți a grupelor pentru turneul olimpic de la Tokyo. Tricolorii își vor afla adversarii pe 21 aprilie.
Echipele au fost repartizate în patru urne pe baza unui clasament construit în funcție de performanțele de la ultimele cinci turnee olimpice de fotbal, motiv pentru care reprezentativa României se află în urna a patra. Japonia, țara gazdă, a fost repartizată în prima grupă.
Conform procedurii, nu va fi posibil ca două echipe din același continent să fie repartizate în aceeași grupă. În aceste condiții, este clar că selecționata României va întâlni din urna a doua Mexic sau Honduras.
Selecționerul Mirel Rădoi a ales lista lărgită de 61 de jucători. Conform regulamentului, pentru ediția din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuți începând cu 1 ianuarie 1997.
Lotul final va fi format din 18 jucători, dintre care maximum 3 peste limita de vârstă. În afara acestora vor mai fi 4 jucători pe lista suplimentară, la care se va apela în cazul unor indisponibilități.
PORTARI: Ionuț Radu (Inter/Italia), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Cătălin Căbuz (FC Viitorul);
FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina/Spania), Raul Opruț (FC Hermannstadt), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Silviu Balaure (Astra), Constantin Dima (Desna/Ucraina), Denis Haruț (FCSB), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo București), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriș (Botoșani), Adrian Rus (Mol Vidi/Ungaria), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Florin Ștefan (Sepsi OSK);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Dragoș Nedelcu (FCSB), Tudor Băluță (Dinamo Kiev/Ucraina), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA), Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaș), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma/Italia), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Marius Marin (AC Pisa/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Răzvan Andronic (Academica Clinceni), George Merloi (Astra Giurgiu), Cristian Ganea (Aris Salonic/Grecia), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Mihai Dobre (Dijon/Franța);
ATACANȚI: George Pușcaș (Reading/Anglia), Constantin Budescu (FC Damac/Arabia Saudită), George Ganea (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo București), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Adrian Petre (UTA Arad), Louis Munteanu (ACF Fiorentina/Italia).
Turneul olimpic de fotbal începe pe 22 iulie și se încheie pe 7 august.
Sursă: Comitetul Olimpic și Sportiv Român
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵