Mats Wilander, de 7 ori câştigător de Grand Slam, a dat un răspuns mai mult decât măgulitor la adresa Simonei Halep, când a fost întrebat dacă și-ar dori s-o antreneze pe cea mai bună jucătoare de tenis din România.
Fotul mare tenisman suedez a explicat de ce i-ar plăcea să colaboreze cu numărul doi mondial.
„Cred că ar fi interesant să fiu alături de ea, să împărtășească sentimentele cu mine. Ar fi interesant pentru mine să învăț de la ea. Consider că antrenorii pot învăța mai mult de la jucători decât invers. Eu nu sunt de acord cu antrenorii care se duc și spun ‘Asta ai de făcut!’.
Mai întâi, trebuie să-l asculți pe jucător, să-l înțelegi: ‘OK, prin asta treci acum, astea sunt lucrurile pe care le simți’. Mi-ar plăcea să fiu în situația asta. Dar eu nu sunt antrenor. Lucrez pentru Eurosport. Îmi place să comentez meciurile, să analizez. Îmi place tenisul!”, a declarat Wilander pentru Pro TV.
În momentul de față Simona Halep este pregătită de Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill.
Fostul lider mondial se află în acest moment în țară, pentru a-și reîncărca bateriile înainte de Roland Garros, care începe pe 26 mai.
• Blestemul lui Buzărnescu! Naomi Osaka s-a retras de la Roma, iar Halep ar putea pierde două poziții în clasament
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵