Portarul Jelena Grubišić, una dintre cele mai valoroase, dar, în același timp, și una dintre cele mai iubite jucătoare ale echipei feminine de handbal a Clubului Sportiv Municipal București, a decis să rămână tigroaică! Cel puțin pentru încă un sezon!
Jelena Grubišić a venit la CSM București în 2015 și a făcut parte din echipa care un an mai târziu reușea să cucerească EHF Champions League, cel mai prețios trofeu din handbalul mondial la nivel de club!
„Suntem deosebit de bucuroși și de mulțumiți de faptul că Jelena Grubišić va continua să joace pentru echipa noastră. Este o jucătoare cu experiență extraordinară, este o jucătoare matură și, în același timp, este un adevărat model pentru toată lumea”, a spus Remus Drăgănescu, coordonatorul compartimentului handbal de la CSM București.
Născută în 20 ianuarie 1987 la Zagreb, Jelena Grubišić a început handbalul de performanță la RK Lokomotiva Zagreb, unde a evoluat până în anul 2009, când a plecat la Krim Ljubljana. După cinci sezoane petrecute la gruparea slovenă, Jelena Grubišić a semnat cu formația maghiară Győri Audi ETO KC, unde a jucat preț de un sezon.
În tricoul echipei CSM București, jucătoarea croată a cucerit patru titluri de campioană, tot atâtea Cupe ale României, trei Supercupe și, așa cum aminteam mai devreme, EHF Champions League.
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵
Sursă: csmbucuresti.ro