Echipa de handbal masculin CS Dinamo București a obținut a cincea victorie in Grupa D a Ligii Campionilor.
”Câinii” s-au impus cu scorul de 27-26 în meciul cu formația elvețiană Kadetten Schaffhausen. Cel mai bun marcator al echipei dinamoviste a fost Kuduz cu 10 goluri, în timp ce Csaszarde la Kadetten a încheiat partida cu 6 goluri.
Cu victoria obținută în etapa a șaptea a Grupei D, CS Dinamo București își consolidează poziția de lider, având acumulate 12 puncte.
CS Dinamo București – Kadetten Schaffhausen 27-26(15-14)
Pentru CS Dinamo București au marcat: Kuduz – 10 goluri, Negru – 5 goluri, Mamdouh Ashem Shebib – 4 goluri, Vrankovic – 3 goluri, Alouini – 2 goluri, Gavriloaia – 2 goluri, Nantes Campos – 1 gol.
În meciul tur cu elveţienii de la Kadetten, roş-albii au terminat la egalitate, 28-28.
În etapa a 8-a a Ligii Campionilor, CS Dinamo București va juca pe terenul formației IFK Kristianstad din Suedia. Partida va avea loc miercuri 13 noiembrie.
Dinamo este lider în clasamentul grupei, cu 12 puncte (7 jocuri). Pe locul doi se află GOG – 8 puncte (6 jocuri), pe trei este Kadetten Schaffhausen – 6 puncte (şapte jocuri), pe patru Orlen Wisla Plock – 5 puncte (şase jocuri), pe cinci Chekhovskie Medvedi – 4 puncte (şase jocuri) şi pe şase IFK Kristianstad – 3 puncte (şase jocuri).
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵