Echipele de handbal feminin SCM Craiova şi Măgura Cisnădie şi-au aflat, joi, adversarele din grupele Cupei EHF, la tragerea la sorţi de la Viena. SCM Craiova a cucerit trofeul în 2018.
Potrivit tragerii la sorţi de joi, SCM Craiova va juca în grupa D, cu formaţiile HC Podravka Vegeta (Croaţia), Super Amara Bera Bera (Spania) şi Nykøbing Falster Håndbold – NFH (Danemarca), iar Măgura Cisnădie a fost repartizată în grupa A, alături de SG BBM Bietigheim (Germania), Team Esbjerg (Danemarca) şi Storhammar Handball Elite (Norvegia).
Bogdan Burcea, antrenor SCM Craiova: „Este o grupă cu adversari dificili. De fapt, consider că nicio echipă din cele care s-au calificat în grupe nu este accesibilă. Vor fi meciuri grele, însă prioritar pentru mine este ca fetele să se refacă și să începem faza grupelor într-o formă cât mai bună. Cu Podravka vor fi alte meciuri, față de jocul din barajul pentru calificarea în Liga Campionilor.”
Programul echipei SCM Craiova in Grupa D este urmatorul:
Etapa I: 5/6.01.2019: SCM Craiova – Nykobing Falster Handbold
Etapa a II-a: 12/13.01.2019: Super Amara Bera Bera – SCM Craiova
Etapa a III-a: 19/20.01.2019: SCM Craiova – Podravka Vegeta
Etapa a IV-a: 26/27.01.2019: Podravka Vegeta – SCM Craiova
Etapa a V-a: 02/03.02.2019: Nykobing Falster Handbold – SCM Craiova
Etapa a VI-a: 09/10.02.2019: SCM Craiova – Super Amara Bera Bera
Câştigătoarea Cupei EHF în 2018, SCM Craiova, a făcut parte din urna a doua valorică, iar Măgura Cisnădie din cea de-a patra, la tragerea la sorţi.
SCM Craiova s-a calificat în faza grupelor după ce a eliminat formaţia germană Borussia Dortmund, în turul al treilea, cu scorul general de 28-25, în timp ce Măgura Cisnădie a trecut de rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod, cu 50-47 la general.
SCM Râmnicu Vâlcea nu a trecut însă de turul al treilea, fiind eliminată de danezele de la Ikast Handbold (43-35 la general).
Meciurile din faza grupelor încep în 5-6 ianuarie 2019 şi se vor încheia în 9-10 februarie, cu primele două clasate din fiecare din cele patru grupe în sferturile de finală ale Cupei EHF.
Sferturile se vor disputa în 2-3 şi 9-10 martie, semifinalele în 6-7 şi 13-14 aprilie, iar finala, tot în dublă manşă, în 4-5 şi 11-12 mai.
Urmarește-ne pe Facebook: