Handbal feminin: SCM Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin

SCM Craiova a disputat în această seară meciul din optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin în compania formației HC Zalău, la finalul partidei echipa din Oltenia reușind să se califice în sferturile competiției după ce s-a impus la o diferență de 5 goluri.

Deși au început mai greoi partida, fiind conduse cu trei goluri diferență în minutul 6, 5-2, echipa antrenată de Bogdan Burcea și Grigore Albici a apăsat pedala de accelerație și a reușit să egaleze în minutul 12 prin reușita de la 7 metri a golgheterului Cristina Zamfir, 7-7. 3 minute mai târziu goalkeeper-ul SCM-ului, Yuliya Dumanska, reușea să scuture plasa adversarelor cu un gol din poartă în poartă și restabilea din nou egalitatea, de această dată la 8, urmând ca din acest moment Zalăul să piardă încet, încet din elan, astfel că după primele 30 de minute Craiova a ajuns la un ecart de 4 goluri, 10-14.

Partida secundă a început cu echipa alb-albastră în plină formă, care a mărit diferența față de adversară la 6 goluri în minutul 33, 10-16, profitând și de faptul că zălăuancele nu au reușit să marcheze timp de mai bine de 15 minute (între minutul 19 al primei părți și minutul 34 din repriza secundă). Până la finalul partidei Craiova s-a menținut în avantaj de 4-5 goluri, iar victoria obținută le-a asigurat un bilet către sferturile Cupei României.

HC Zalău – SCM Craiova 19-24(10-14)

Pentru Zalău au înscris: Dragut – 5 goluri, Nica – 4 goluri, Tamaș – 3 goluri, Trif – 2 goluri, Crap – 2 goluri, Bloj – 2 goluri, Rob – 1 gol

Pentru Craiova au marcat: Zamfir – 10 goluri, Ianăși – 5 goluri, Ardean – Elisei – 3 goluri, Nikolic – 2 goluri, Landre – 1 gol, Apipie – 1 gol, Băbeanu – 1 gol, Dumanska – 1 gol.

Tot în optimile de finală ale Cupei României se vor disputa următoarele partide:
CSM București – U Cuj – 11 mai
CS Minaur Baia Mare – CSM Roman, joi 04.05.2017, ora 16:30, Sala Lascăr Pană
HC Dunărea Brăila – CS Măgura Cisnădie, joi 04.05.2017, ora 17:00; Sala Sporturilor, în direct la Digi Sport și Dolce Sport
CS Rapid USL Metrou București – CSU Danubius Galați, joi 04.05,2017, ora 17:00, Sala Rapid
ACS Corona 2010 Brașov – CSM Bistrița, joi 04.05,2017, ora 19:00, Sala Sporturilor D.P. Colibași, în direct la Digi Sport și Dolce Sport
HCM Rm. Vâlcea – calificată direct în sferturi
CSM Unirea Slobozia – calificată direct în sferturi