Sâmbătă – 3 februarie, cu începere de la ora 18:00, iubitorii handbalului sunt așteptați din nou în Sala Polivalentă din Craiova pentru a fi alături de echipa de handbal feminin SCM Craiova într-o nouă partidă de mare clasă în grupele Cupei E.H.F.
Oltencele vor primi vizita liderului grupei A – Brest Bretagne Handball din Franța în meciul ce contează pentru etapa a V-a din Cupa E.H.F. În meciul tur disputat în Arena Brest din Franța, SCM Craiova a pierdut la o diferență de 3 goluri, 25-22.
”Rog din tot sufletul ca iubitorii handbalului să vină să ne susţină mâine seara, pentru că avem mare nevoie de ei.”
Handbalistele antrenate de Bogdan Burcea, Dumitru Berbece și Grigore Albici promit că vor face tot ce le stă în putință pentru a ieși învingătoare din meciul de pe teren propriu și contează mult pe sprijinul publicului care a a fost întotdeauna alături de echipa din Bănie. În urmă cu o săptămână, jucătoarele SCM-ului au fost încurajate de peste 4000 de suporteri în meciul cu formația rusă Kuban Krasnodar.
Înaintea meciului de sâmbătă, formația din Craiova se situează pe locul 2 în grupa A, iar o victorie le-ar spori șansa la calificare în faza următoare a competiției. Se califică în sferturile Cupei EHF primele 2 formații din grupă.
Cristina Zamfir FLORIANU, jucătoare S.C.M. Craiova:„Ne aşteaptă un meci foarte greu cu Brest, care are în componenţă jucătoare de talie mondială. Ne dorim să facem un meci foarte bun, iar la final să nu avem nimic să ne reproşăm. Ar fi foarte important pentru noi să câştigăm, pentru că am avea şanse mari să ne calificăm în sferturile de finală ale Cupei E.H.F. Rog din tot sufletul ca iubitorii handbalului să vină să ne susţină mâine seara, pentru că avem mare nevoie de ei. Ştiu că şi adversarele se aşteaptă să fie un joc dificil, cu o atmosferă incendiară în tribune. ”
Bogdan BURCEA, antrenor S.C.M. Craiova:“Vreau să subliniez încă o dată că această echipă s-a autodepăşit. Am făcut meciuri foarte bune acasă, dar am jucat foarte bine şi în deplasare şi la Brest şi la Kuban. Au fost meciuri pierdute la limită, în ultimele minute. Aş vrea să cred ca această echipă poate repurta un succes cu Brest, care ne-ar apropia de calificarea în sferturile Cupei E.H.F. Vreau să mulţumesc fetelor pentru parcursul de până acum. Vom încerca să ne ridicăm la nivelul lor şi să repurtăm o victorie la un gol.”
După 4 etape, clasamentul în Grupa A a Cupei EHF arată astfel:
1 Brest Bretagne Handball – 6 puncte
2 SCM Craiova – 4 puncte
3 Kuban – 4 puncte
4 Randers Hk – 2 puncte
Urmărește-ne pe Facebook: