În primul meci al zile SCM Craiova a trecut fără probleme de nou promovata CSM Slatina la scorul de 34-23(18-12), meci în care antrenorul craiovencelor și-a permis să folosească aproape toată echipa.
Cristina FLORIANU, jucătoare S.C.M. Craiova:„A fost o vctorie destul de clară, dar pe noi ne-a interesat să avem un joc colectiv bun şi să obţinem cele trei puncte. Slatina a venit motivată să obţină un rezultat bun, însă avem o echipă mai bună şi obiective diferite.”
Bogdan BURCEA, antrenor S.C.M. Craiova:„Am avut un ritm bun de joc în aceste trei etape. A fost o apărare solidă, însă mai avem multe de pus la punct din punct de vedere tehnico-tactic. Urmează o pauză prilejuită de partidele echipei naţionale şi după aceea vom avea două meciuri foarte grele în campionat. Orice meci este foarte important, pentru că lupta pentru podium va fi acerbă.”
Al doilea meci al zilei a adus pe parchet formațiile CS Măgura Cisnădie și CSM București. Campioana României nu a avut probleme în a-și trece în cont toate cele 3 puncte puse în joc care îi asigură primul loc în clasamentul Ligii Florilor.
CS Măgura Cisnădie – CSM București 18-27(10-15)
La finalul primelor 3 etape 3 echipe din Liga Florilor au maximum de puncte acumulate, 9: CSM București, SCM Craiova și ACS Corona 2010 Brașov, iar reperul de departajare care le situează pe cele 3 poziții este golaverajul.
Rezultatele înregistrate în etapa a 3-a a Ligii Florilor au fost următoarele:
CS Rapid USL Metroul București – HC Zalău 25-27 (9-17)
CSM Roman – CSU Danubius Galați 25-17(15-10)
CSM Bistrița – HCM RM Vâlcea 20-23(10-10)
SHCM Slobozia – HC Dunărea Brăila 18-26(8-13)
CS Corona 2010 Brașov – U Cluj 30-23(16-12)
SCM Craiova – CSM Slatina 34-23(18-12)
CS Măgura Cisnădie – CSM București 18-27(10-15)
Clasamentul în Liga Florilor după 3 etape se prezintă astfel:
1 CSM București – 9 puncte
2 SCM Craiova – 9 puncte
3 ACS Corona 2010 Brașov – 9 puncte
4 HC Zalău – 6 puncte
5 CSM Roman – 6 puncte
6 HC Dunărea Brăila – 3 puncte
7 HCM RM. Vâlcea – 3 puncte
8 U Cluj – 3 puncte
9 CS Măgura Cisnădie – 3 puncte
10 CS Rapid USL Metrou București – 3 puncte
11 CSU Danibius Galați – 3 puncte
12 CSM Bistrița – 3 puncte
13 AHCM Slobozia – 3 puncte
14 CSM Slatina – 0 puncte
În Liga Florilor la handbal feminin urmează o perioadă de pauză, timp în care Echipa Națională de handbal feminin a României va disputa primele meciuri din preliminariile Campionatului European din Franța 2018.
Singurele echipe care nu intră încă în vacanță sunt CSM București și CS Rapis USL Metrou București care vor disputa în avans partida din etapa a 4-a a Ligii Florilor. Meciul va avea loc miercuri, 20.09.2017, de la ora 19:30, în Sala Rapid. Partida va fi transmisă de Telekom Sport și Digi Sport.