Etapa cu numărul patru din Liga Florilor la handbal feminin debutează miercuri, 19 septembrie 2018, cu partida dintre CS Măgura Cisnădie și SCM Craiova, meci ce urmează a fi transmis în direct la TVR 1, de la ora 17:30.
Cele două adversare din primul meci al etapei sunt colege de clasament în Liga Națională, formația gazdă a meciului de miercuri, Cisnădie, poziționându-se pe locul 3, cu 7 puncte, în timp ce oltencele se clasează pe locul 4, cu 6 puncte.
Pretul biletelor este de 10 lei la tribuna si 5 lei la peluze. In ziua meciului biletele pot fi achizitionate de la sala polivalenta incepând cu ora 15:30.
Al doilea meci al etapei care va fi transmis la TVR 1 va aduce față în față pe HC Dunărea Brăila și CSM București. Meciul na avea loc joi – 20 septembrie 2018, de la ora 17:30. În clasament, Dunărea Brăila are un singur punct, poziția a 11-a, după egalul din etapa a doua, 24-24, cu CS Minaur Baia Mare, în timp ce echipa CSM București ocupă locul 2, cu maxim de puncte, 9.
Preț bilet – 10 lei. Biletele se pot achizitiona de la Sala Polivalentă ”Danubius” luni, marti si miercuri intre orele 10:00-17:00.
CSM Roman va încerca să obțină joi primele puncte din noul sezonul al Ligii Florilor. Romanul se va duela pentru puncte cu CS Minaur Baia Mare, formație care în clasament ocupă locul 6, cu 4 puncte, în timp ce gazdele au 0 puncte și se poziționează pe ultima treaptă a clasamentului, 14.
Biletele sunt puse în vânzare la casieria Sălii Sporturilor, prețul unui bilet fiind de 10 lei.
Club Sportiv Municipal Roman anunță că începând de marți, 18.09.2018, conducerea băncii tehnice a echipei de handbal feminin este preluată de antrenorul principal Dragoș Dobrescu.
Cu privire la experiența profesională precizăm următoarele:
1. ca jucător profesionist de handbal:
– a făcut parte din lotul echipei Politehnica Timișoara (1987-1992) și a fost campion al României cu aceasta în 1991;
– în perioada 1992-1995 a activat la Steaua București, a obținut titlul de campion al României cu aceasta (în 1993) și a jucat în Cupa Campionilor contra TEKA SANTANDER (1993);
– a făcut parte din loturile unor echipe din străinătate: ACADEMICO CLUB BRAGA (Portugalia) între 1995 și 1997, SC.SELESTAT (Franța) între 1997 și 2002, ASL. ROBERTSAU (Franța), între 2002 și 2005;
– în întreaga carieră de jucător profesionist de handbal a participat la 50 de meciuri ale echipei naționale a României;
2. ca antrenor de handbal:
– în 1999 a obținut diploma de antrenor calificat, iar debutul în această carieră l-a avut ca antrenor /jucător la Boucle de Seine de Handball Normandie (Franța), între 2004 și 2005;
– între 2007 și 2009 a fost antrenor al Lotului Național de Juniori al României și antrenor al Centrului Național Olimpic Sighișoara;
– din 2010 a coordonat conducerea tehnică a următoarelor echipe: CSM București (2010-2011), CSM Ploiești (2012-2015), ASC Corona Brașov Handbal Feminin (2016-2018).
Liderul Ligii Florilor, formația SCM RM Vâlcea, primește vizita echipei HC Zalău, în partida ce cotează pentru etapa a patra. Meciul se dispută de la ora 18:00, în Sala ”Traian” din Râmnicu Vâlcea, și tot de la aceeași oră, dar la Sala LPS din Slatina, echipa locală CSM se confruntă cu CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. În clasament, echipa din Bistrița ocupă locul 5, cu 6 puncte, în timp ce formația din Slatina se situează pe poziția a noua, cu 4 puncte.
Tot joi și tot de la ora 18:00, în Sala D.P. Colibași, Corona 2010 Brașov luptă pentru puncte cu CSM Galați. Corona 2010 Brașov a acumulat 4 puncte și se situează pe locul 7, în timp ce echipa CSM Galați are un punct si ocupă locul 12. Pretul unui bilet este de 15 lei la tribuna I și 10 lei la tribuna a II-a.
Sala Horia Demian va fi și ea gazda unei partide din etapa a patra a Ligii Florilor la handbal feminin. CSU Cluj-Napoca primește vizita Gloriei Buzău. După 3 etape, echipa din Cluj ocupă locul 13, 0 puncte, iar Gloria Buzău are acumulate 4 puncte și locul 10.
În etapa a 4-a a Ligii Florilor se vor disputa următoarele partide:
Miercuri 19.09.2018
CS Măgura Cisnădie – SCM Craiova, ora 17:30, Sala Sporturilor Cisnădie, TVR 1
Joi 20.09.2018
CSM Roman – CS Minaur Baia Mare, ora 17:00, Sala Sporturilor Roman
HC Dunărea Brăila – CSM București, ora 17:30, Sala Dunărea, TVR 1
SCM Rm Vâlcea – HC Zalău, ora 18:00, Sala Traian
CSM Slatina – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, ora 18:00, Sala LPS
ASC Corona 2010 Brașov – CSM Galați, ora 18:00, Sala D.P. Colibași
CSU Cluj-Napoca – SCM Gloria Buzău, ora 18:00, Sala Horia Demian
Urmărește-ne pe Facebook: