Scorul înregistrat la finalul partidei a fost 19 – 21 (10 – 12) și Franța rămâne în cărți în vederea accederii în semifinalele EURO-2016.
Franța s-a așezat la conducerea meciul încă din debut, conducând în minutul 5, cu 4-0. Primul gol al suedezelor a venit abia în minutul 8 și a fost înscris de Anna Lagerquist din pasa Isabellei Gullden, coordonatoarea celor de la CSM București. Suedezele s-au apropiat cel mai mult la un gol de echipa lui KRUMBHOLZ Olivier (8-9), în minutul 23, dar acestea din urmă au adăugat rapid încă un gol pe tabelă. Rezultatul înregistrat la capătul primei reprize a fost 10-12.
Repriza secundă a debutat cu gol pentru echipa Suediei, ceea ce avea să anunțe o repriză foarte echilibrată. Cu toate acestea Franța a reușit la jumătatea reprizei secunde să se distanțeze la 5 goluri (14-19, min. 47). Suedia s-a apropiat din nou la un singur gol după ce a marcat patru goluri fără să primească vreo unul, dar din păcate pentru echipa gazdă a turneului, Franța câștigă partida cu scorul de 19-21. Suedia pierde astfel un meci în care nu s-a aflat nici un moment la conducerea jocului și spune adio turneului final.
Au marcat pentru Suedia: ROBERTS Jamina (5 goluri), GULLDEN Isabelle (4 goluri), SAND Louise (3 goluri), MELLEGARD Olivia, BLOHM Linn și BLOMSTRAND Hanna (2 goluri), LAGERQUIST Anna (1 gol). Portar: BUNDSEN Johanna.
În timp ce pentru Franța au înscris: NZE MINKO Estelle (6 goluri), LACRABERE Alexandra (4 goluri), GNABOUYOU Marie-Paule (3 goluri), KOLCZYNSKI Amanda, PINEAU Allison și DEMBELE Siraba (2 gluri), EDWIGE Beatrice (1 gol). Portari: GLAUSER Laura (10saves / 27shots) și LEYNAUD Amandine (3sv/5sh).
Franța va disputa meciul decisiv pe 14/12/2016, ora 21:45 RO, în compania Serbiei.