Handbal feminin: Etapă nebună în Liga Națională de handbal feminin. Favoritele au pierdut puncte pe capete

Etapa a 6-a a Ligii Florilor la handbal feminin continuă să producă surprize printre echipele favorite. După ce Dunărea Brăila a remizat pe teren propriu cu nou promovata – CSM Slatina, CSM Roman a pierdut meciul de pe teren propriu cu Măgura Cisnădie, iată că ultimul meci al zilei de sâmbătă, 28 octombrie, a stricat ”puțin” calculele unei echipe cu pretenții la podium.

CSU Danubius Galați a stat foarte bine în teren în fața echipei ACS Corona 2010 Brașov, în meciul disputat în Sala Sporturilor Dunărea Galați, impunându-se la o diferență de 3 puncte.

Handbalistele antrenate de Costică Buceschi au condus doar până în minutul 12 al partidei, atunci când au fost egalate prin dubla reușită de Nicoleta Safta, 4-4, urmată de o ”accelerare” a echipei gazde, care a dus diferența la patru goluri, opt minute mai târziu. Corona Brașov a reușit să mai revină în joc în 2 rânduri, în minutul 27 când a egalat la 9 și în repriza secundă când a restabilit egalitatea, de această dată la 13-13(min. 33). Cea mai mare diferență dintre cele două adversare a avut loc în minutul 52, Danubius Galați reușind să ajungă la un ecart de 6 goluri. Deși finalul a fost al echipei din Brașov care a înscris de 3 ori consecutiv, diferența foarte mare a fost imposibil de recuperat, astfel partida s-a încheiat la scorul de 22-19 pentru formația Danubius Galați.

CSU Danubius Galați – ACS Corona 2010 Brașov 22-19(12-10)

Costică Buceschi, antrenor ACS Corona 2010 Brașov: „După un meci de genul acesta nu e tocmai uşor să vorbeşti, pentru că era un joc pe care nu trebuia să îl pierdem. Ce pot spune acum la cald este că pe atac am fost haotici, nu a ieşit mare lucru şi nu s-a respectat nimic din tot ce am pregătit la antrenamente. Ştiam de Galaţi că se apără 5 plus 1 şi am pregătit atacul pentru acest lucru, însă din păcate în teren nu a ieşit nimic din ce trebuia să iasă. Ne-a lipsit foarte tare un cap limpede care să aşeze jocul într-un mod favorabil. Una peste alta, a fost un meci slab făcut de noi, în faţa unui adversar care juca acasă şi a făcut totul pentru a câştiga. Trebuie să ne adunăm repede şi să depăşim toate pasele proaste pentru că sezonul merge mai departe”.

CSU Danubius Galați: Balaban – 5 goluri, Safta – 4 goluri, Livrinikj – 4 goluri, Clisu – 3 goluri, Bokric – 2 goluri, Sheiko – 1 gol, Mihart – 1 gol, Artean – 1 gol, Jovanovska – 1 gol.
ACS Corona 2010 Brașov: Ciuciulete – 5 goluri, Tiron – 3 goluri, Chiper – 3 goluri, Tîrcă – 3 goluri, Bloj – 2 goluri, Bucur – 2 goluri, Popa – 1 gol.

După șase etape ACS Corona 2010 Brașov pierde locul trei din clasamentul Ligii Florilor, acesta fiind ocupat în prezent de formația HCM Rm Vâlcea. Cele două formații sunt la egalitate de puncte, 12, diferența dintre cele două formații fiind făcută de golurile marcate, 153 în dreptul echipei din Vâlcea, 139 pentru Brașov.

Etapa a 6-a a Ligii Florilor la handbal feminin se încheie duminică, 29 octombrie, cu partida dintre AHCM Slobozia și CS Rapid USL Metrou București. Meciul va avea loc începând cu ora 16:00 și va fi transmis în direct la TVR1.

acs corona 2010 brasovcsu danubius galatihandbalhandbal femininLiga Florilor