Handbal feminin: CSM București pierde în deplasare cu Győri AUDI ETO KC

Győri Audi ETO KC a trecut fără prea mari greutăți de reprezentanta României în Champions League la handbal feminin, CSM București, vineri (04/11/2016), pe teren propriu, cu scorul de 33-25 (11-13).

CSM București pare tot mai departe de egalarea performanței de anul trecut. Chiar dacă unii optimiști ar putea spune că șanse mai sunt și oricum CSM-ul a luat și anul trecut bătaie de două ori în grupe de la Győri, de data asta pare că jocul nu ne mai ajută, sau mai exact, condiția fizică pare să nu ne mai ajute. Pentru că fetele lui Vestergaard reușesc la fiecare meci prime reprize foarte bune sau chiar de excepție, ca mai apoi să cadă fizic și moral, poate, în cea de-a doua repriză.

Echipa română a început foarte bine meciul reușind să conducă de câteva ori până în minutul 21, când Győri a revenit după ce-a reușit să marcheze trei goluri consecutive (8-7). Bucureștencele au avut, un final mai bun de repriză încheind în avantaj, 11-13.

Partea a doua a început cu CSM București în atac, având un om în plus pe teren. Cu toate acestea fetele noastre nu au reușit să profite de această oportunitate și echipa din Ungaria a fost cea care a marcat prima. Pe parcursul reprizei nivelul de joc al echipe noastre a scăzut dramatic, iar intervențiile Evei Kiss, în poarta Gyor-ului, au făcut ca diferența de pe tabelă să se mărească, devenind insurmontabilă.

Au înscris pentru Gyori Audi ETO KC:
* Nora Moerk (11 goluri), Yvette Broch (5 goluri), Eduarda Amorim Taleska (4 goluri), Anita Goerbicz (3 goluri), Cornelia Groot (3 goluri), Gabriella Toth (3 goluri), Adrienn Orban (2 goluri), Bernadett Bodi (2 goluri). Portar: Eva Kiss, Antrenor: Ambros Martin.

Marcatoarele CSM-ului din București au fost:
* Gnonsiane Niombla (7 goluri), Majda Mehmedovic (6 goluri), Carmen Martin (3 goluri), Isabella Gullden (2 goluri), Camille Ayglon Saurina (2 goluri), Aurelia Brădeanu (2 goluri), Linnea Torstensson (2 goluri), Anastasia Lobaci (1 gol). Portari: Paula Ungureanu, Jelena Grubisic, Antrenor: Jakob Vestergaard.

Arbitri partidei au fost suedezii Mirza Kurtagic și Mattias Wetterwik. Iar delegatul EHF, macedoneanul Dragan Nacevski.

În momentul de față Gyori Audi ETO KC, echipa selecționerului naționalei României, Martin Ambros, ocupă primul loc în clasamentul grupei, cu 8 puncte, și și-a asigurat calificarea în grupele principale.

Bătălia pentru locul doi în grupă se va da duminică între FC Midtjylland — Rostov. În prezent cele două echipe aflându-se la egalitate de puncte cu CSM București, având fiecare câte două puncte în clasament.

CSM București, va juca următorul meci din EHF Champions League, în deplasare cu Rostov, pe 11 noiembrie, acolo unde e obligată să câștige pentru a mai păstra șanse de a ieși din grupe.