Handbal feminin: Corona pierde un nou meci și coboară mult în clasament | Programul etapei a noua

Etapa a 8-a Ligii Florilor la handbal feminin s-a încheiat luni, 6 noiembrie, cu partida dintre CSM Roman și ACS Corona 2010 Brașov, meci încheiat la limită în favoarea echipei gazdă.

CSM Roman s-a impus cu scorul de 23-22, iar punctele obținute au ajutat-o să urce pe poziția a 5-a a clasamentului, cu 12 puncte. De cealaltă parte, Corona 2010 Brașov a ajuns la a 4-a înfrângere în campionat și se îndepărtează de vârful clasamentului, acolo unde era în urmă cu câteva etape . Echipa condusă de Costică Buceschi coboară pe locul 8 (11 puncte).

CSM Roman – ACS Corona 2010 Brașov 23-22(13-11)

CSM Roman: Iuganu – 8 goluri, Toskovic – 5 goluri, Simion – 3 goluri, De Sousa – 3 goluri, Iovănescu – 2 goluri, Ferfolja – 1 gol, Polocoser – 1 gol.
ACS Corona 2010 Brașov: Buceschi – 8 goluri, Neagu – 4 goluri, Tiron – 3 goluri, Chiper – 2 goluri, Bloj – 2 goluri, Ciuciulete – 1 gol, Popa – 1 gol, Chiricuță – 1 gol

După 8 etape clasamentul Ligii Florilor este într-o continuă schimbare și arată astfel: 1 – cSM București(24 puncte), 2 – SCM Craiova (19 puncte), 3 – CS Măgura Cisnădie(15 puncte), 4 – HCM Rm Vâlcea (15 puncte), 5 – CSM Roman (12 puncte), 6 – HC Zalău (12 puncte), 7 – CSM Bistrița (12 puncte), 8 – ACS Corona 2010 Brașov (11 puncte), 9 – HC Dunărea Brăila (10 puncte), 10 – CSU Danubius Galați(9 puncte), 11 – CS Rapid USL Metrou București (9 puncte), 12 – U Cluj (7 puncte), 13 – AHCM Slobozia (7 puncte), 14 – CSM Slatina (2 puncte).

Etapa a 9-a a Ligii Florilor va debuta marți, 7 noiembrie, cu partida dintre U Cluj și HC Zalău. Meciul ce va avea loc în Sala Horia Demian va începe la ora 18:00.

Programul celei de a noua etape va arată astfel:
Marți 07.11.2017
U Cluj – HC Zalău, ora 18:00, Sala H. Demian
CSM Slatina – CSM București, ora 19:00, Sala LPS, în direct la Telekom Sport și Digi Sport
Joi 09.11.2017
CSM Bistrița – AHCM Slobozia, ora 14:00
SCM Craiova – CSM Roman, ora 17:00, Sala Polivalentă Craiova
Vineri 10.11.2017
ACS Corona 2010 Brașov – CS Măgura Cisnădie, ora 18:00, Sala D.P. Colibași, în direct la Telekom Sport și Digi Sport
Sâmbătă 11.11.2017
CS Rapid USL Metrou București – HC Dunărea Brăila, ora 16:00, Sala Rapid, în direct la TVR 2
Duminică 12.11.2017
HCM Rm. Vâlcea – CSU Danubius Galați, ora 16:30, Sala Traian, în direct la TVR 1.

acs corona 2010 brasovcsm romanhandbalhandbal femininLiga Florilor