Handbal feminin: CNOT Iași a ținut în șah echipa a doua a CSM-ului București

Ieri, 03/03/2017, CSM București II s-a impus cu emoții, pe teren propriu, în sala Polivalenta, în fața unei echipe, CNOT Iași, cu un lot format din doar 9 jucătoare, într-un meci care a contat pentru etapa a 18-a, a Diviziei A, Grupa 1, la handbal feminin.

Bucureștenele au marcat primele, conducând cu 2-0 (minutul 2) și 7-4 (minutul 15). Câteva minute mai târziu handbalistele de la CNOT Iași au făcut risipă de efort și au reușit să restabilească egalitatea (8-8, minutul 21). Cu toate acestea CSMB II și-a regăsit prospețimea pe finalul primei părți, reușind să marcheze de 5 ori și să primească un singur gol, încheind prima parte a meciului în avantaj, scor 15-11.

Repriza secundă a fost controlată în mare parte de echipa din București. Mai puțin finalul de meci când CNOT Iași, în ciuda așteptărilor, ținând cont de lotul restrâns pe care l-a avut la dispoziție Lupan Veniamin, s-a apropiat la două goluri (27-25, minutul 54) și a început să spere la un rezultat pozitiv în fața bucureștenelor. Fluierul final le-a găsit în avantaj pe jucătoare bucureștene, scor 31-28.

CSMB II: Cea mai bună marcatoare de la CSM București II a fost Patricia Moraru cu 11 reușite, urmată de Elena Verde – 5, Isabela Dragnea – 5, Andra Roventa – 3, Lorena Stoican – 2, Diana Lascateu – 2, Andreea Panaite – 1, Ionela Leustean – 1, Bianca Marin – 1. Au mai evoluat: Elisa MAnolache, Bianca Chetraru, Georgiana Brașov și Mădălina Maria. Antrenor: Ciupiu Florin.

CNOT Iași: Cea mai bună marcatoare a ACS UAIC CNOT Iași a fost Ioana Lupu cu 7 goluri, fiind urmată de Alexandra Nastase – 5, Cristina Cîrstea – 5, Elena Lița – 4 (din patru aruncări), Victoria Agape – 4, Andreea Magherca – 3. Au mai evoluat: Iustina Popa și Iuliana Murarescu. Antrenor: Lupan Veniamin.

Tot ieri CS Dinamo București a zdrobit HCF Piatra Neamț cu scorul de 41-22, sub ochii contracandidatelor la calificarea directă (clasarea pe prima poziție a clasamentului) în Prima Ligă feminină de handbal de la CS Rapid Usl Metrou București, care au fost prezente în sală pentru a-și spiona adversarele pe care le vor întâlni peste două etape (duminică, 2 aprilie 2017).