Handbal feminin: C.S. Dinamo București a atras un sponsor important alături de echipa de handbal

C.S. Dinamo București informează printr-un comunicat că echipa de handbal feminin a C.S. Dinamo va avea alături un sponsor de marcă pe perioada anilor sportivi 2017 și 2018, este vorba despre compania ELECTROMONTAJ SA.

ELECTROMONTAJ S.A. este o companie de construcții – montaj energetice specializată în execuția și întreținerea liniilor electrice de joasa, medie și înaltă tensiune împreună cu stațiile electrice si posturile de transformare a energiei electrice.

Barbu Rosoiu-Director Economic Electromontaj SA: ”Contractul este valabil pentru perioada anului fiscal 2017 cu posibilitate de prelungire şi pentru anul următor. Este a doua implicare într-un proiect sportiv a companiei noastre şi ne bucurăm să fim alături de marea familie dinamovistă şi să sprijinim handbalul feminin. Sperăm că echipa să promoveze în Liga Naţională de Handbal Feminin şi să activeze în cel mai scurt timp în competiţiile europene. Ne place ideea unei echipe cu cât mai multe jucătoare române şi avem încredere că acest proiect va fi iubit de mulţi români. Sportul de performanță nu se poate face decât cu efort, atât din partea fetelor, cât și din partea clubului şi a partenerilor, care trebuie să asigure resursele financiare”.

Monica Iagăr – Președinte CS Dinamo Bucureşti: ,,Sportul de mare performanță, pe care noi îl vizăm, nu poate exista fără parteneri puternici. Le mulțumim celor de la Electromontaj SA că s-au alăturat familiei Dinamo și suntem convinși că împreună vom construi un brand de succes pe semicercul feminin. Cu ajutorul Electromontaj SA vom dezvolta proiectul de la handbal feminin, cu obiectiv promovarea în Liga Națională și mai apoi o prezență cât mai consistenta pe prima scenă”.