Handbal feminin: Amical de lux pentru CSM București în cantonamentul de la Podgorica

CSM București se află în plină perioadă de pregătire pentru noul sezon competițional 2018/2019 și are deja stabilite primele confruntări amicale. Pe 16 Iulie, ”Tigroaicele” s-au reunit oficial și au început antrenamentele sub conducerea noului tehnician, suedezul Magnus Johansson.

Pentru a vedea nivelul de pregătire la care au ajuns fetele după o lună de antrenamente, oficialii clubului le-au programat două meciuri tari pe 7 și 10 august, contra celor de la Buducnost. Mai mult de-atât, staff-ul tehnic a setat și câteva ședințe de teambuilding.

„Cred, mai degrabă, că această combinație de jucătoare din Balcani și jucătoare din țările Scandinave, împreună cu antrenorii, ne poate aduce succesul. Totuși, e nevoie de timp pentru a pune totul la punct, pentru că succesul nu vine peste noapte”, a spus Jovanka Radicevic pentru site-ul oficial al clubului.

Primul meci oficial pe care ”Tigroaicele” îl vor avea de disputat va fi pe 25 august, în Supercupa României, în compania celor de la HCM Râmnicu Vâlcea.

Liga Națională debutează în septembrie, iar CSM București va juca primul meci în deplasare, împotriva celor de la HC Zalău.

Urmare?te-ne pe Facebook:

csm bucurestihandbal csm bucurestihandbal femininhandbal romania