Handbal (F): CS Dinamo București s-a impus astăzi pe teren propriu

Echipa de handbal feminin, CS Dinamo București, a obținut astăzi a treia victorie în campionat după ce s-a impus pe teren propriu, într-un meci disputat împotriva celor de la Universitatea Neptun Constanța, în cea de-a patra etapă a Diviziei A.

Deși au făcut o primă repriză bună, reușind să țină aproape de Dinamo, aflându-se în două rânduri în avantaj până în minutul 19, fetele din Constanța au căzut pe finalul primei reprize. După minutul 19 CS Dinamo București a marcat șase goluri consecutive trecând la conducerea meciului, conducând la finele primei reprize cu scorul 15-10.

A doua repriză a aparținut în totalitate fetelor de la Dinamo care au profitat de forma bună arătată de pivotul, Manuela Manda și de interul stânga, Cristina Predoi distanțându-se pe tabela, până la finalul meciului, la 17 goluri. Scor final 34-17.

Cele mai bune marcatoare de la CS Dinamo București au fost: Manuela Manda (7 goluri), Cristina Predoi (6 goluri) și Florența Ilie (4 goluri).
La echipa vizitatoare s-au evidențiat: Andreea Pintilie (8 goluri) și Bianca Căldare (4 goluri).

Primele cinci clasate în Divizia A – Seria A
1. CS Rapid Usl Metrou București – 4 jocuri – 12p.
2. CS Dinamo București – 3 jocuri – 9p.
3. CS HM Buzău – 3 jocuri – 9p.
4. CSM București II – 4 jocuri – 9p.
5. CSU Știința București – 3 jocuri – 9p.