Imnul României a răsunat în Sala ”Multieventi Sport Domus” din San Marino unde se desfășoară cea de-a XII-a ediție a Cupei Mediteraneene la haltere, după ce Irina Lepșa, componentă a Lotului Olimpic și legitimată la CS Olimpia București, a câștigat toate cele trei medalii de aur ale categoriei de 64 kg, cu 6 încercări reușite din 6. Competiția este etapă de Calificare Olimpică Silver Tokyo 2020.
Sportiva noastră a avut o prestație fără greșeală și a încheiat pe primele locuri, la total, cu 230 Kg, la smuls, cu 103 Kg, și, la stilul aruncat, cu 127 Kg.
Sportiva este însoțită de antrenorul Doru Agache.
Ceremonia de premiere a fost oficiata de Mohammed Jaloud IRQ, secretar general AL Federatiei Internationale de Haltere IWF, Mahmoud Mahgoub EGY, presedinte al Confederatiei Mediteraneene de Haltere, si de presedintele Comitetului Olimpic din San Marino, Gian Primo Giardi SMR.
FOTO: FB – Federatia Romana de Haltere – Romanian Weightlifting Federation
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵