Bianca Andrescu, reprezentanta Canadei în circuitul WTA, născută din părinți români, a reușit o victorie istorică, duminică, în finala disputată împotriva germancei Angelique Kerber la Indian Wells, 6-4, 3-6, 6-4.
În urma acestui triumf, Bianca Andreescu a devenit totodată prima jucătoare benefiaciară a unui wild card care se impune la competiția din California.
Performanța puștoaicei de doar 18 ani a ajuns la urechile prim-ministrului Canadei, Justin Trudeau, care a felicitat-o pe Bianca prin intermediul rețelelor de socializare.
”De la wild card, la campioană la Indian Wells – Bianca Andreescu tocmai a scris istorie. Felicitări, Bianca Andreescu #BiancaRising”, a fost mesajul lui Justin Trudeau.
Bianca a reacționat imediat la vorbele prim-ministrului: ”Vă mulțumesc din suflet. A fost o onoare pentru mine să joc pentru această țară minunată.”
Bianca Andreescu a urcat pe locul 24 WTA după succesul de duminică.
După o scurtă pauză, Bianca Andreescu va intra din nou în luptă, la Miami Open, acolo unde a fost acceptată pe tabloul principal. Canadianca o va întâlni din nou în primul tur pe Irina Camelia Begu.
Cele două s-au mai întâlnit și la Indian Wells, în aceeași fază a competiției, atunci canadianca s-a impus în trei seturi, scor 6-7 (3/7), 6-3, 6-3.
CITEȘTE ȘI:
• Româncele Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Monica Niculescu, și-au aflat adversarele din calificările turneului de la Miami
Urmărește-ne pe Facebook: