Naționala Austriei a fost echipa ce a preluat frâiele meciului în primul set, pe care și la și adjudecat la o diferență de 5 puncte, 20-25. A urmat o revenire a echipei conduse de Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie, care și-au trecut în cont actele 2 și 3 ale partidei. Setul al 4-lea a revenit iarăși echipei oaspete care a dus astfel meciul în actul decisiv. Ultima parte a fost și cea mai disputată, Naționala României reușind să egaleze la 12, după ce a fost condusă și la 3 puncte diferență, iar din acest moment meciul a mers de la egal la egal până la 17-17. Austria a închis setul 5 la scorul de 19-17 și astfel a reușit să câștige primul meci amical din Polivalenta Craioveană.
România – Austria 2-3 (20-25,25-17,25-20,21-25,17-19)
Meciul cu numărul 2 dintre România și Austria va avea loc vineri, 12 mai, de la ora 18:00 în Sala Polivalentă din Craiova.
Dănuț Pascu, antrenor Echipa Națională de volei masculin a României: „A fost un meci așa cum ne-am propus să fie, mai lung, să jucăm 5 seturi, un meci în care am trecut prin mai multe situații de joc. Trebuie să recunosc că se vede cu ușurință că nu avem echipa bine pusă la punct, omogenitatea lipsește deocamdată, dar am avut perioade foarte bune de joc, să nu uităm că am condus cu 2-1 după 2 seturi extrem de bune și în setul 4 mi-am permis să fac o schimbare în teren, în setul 5 iar la fel. Am încercat și alte variante, probabil dacă aș fi jucat cu prima formație, respectiv cu Lică în teren probabil am fi câștigat. Mi-am dorit victoria astăzi indiferent de situație, consider că a fost un test util, un joc bun pentru noi și un început de drum care sper să fie norocos. Astăzi am fost destul de conservator, am jucat cu o singură echipă și nu am făcut multe schimbări, dar lucrul acesta o să îl fac mâine. Rămâne de văzut după aceste 2 meciuri și randamentul jucătorilor și motivația lor și după aceea voi lua hotărârile necesare pentru formarea unui lot cât mai competitiv. Am 18 jucători și vor merge mai departe doar 14.”
Echipa de start pentru România în primul meci cu Austria a fost alcătuită din: Laurențiu Lică, Cristian Bartha, Ghionea Nicolae, Adrian Aciobăniței, Bala Marian, Andrei Spânu și Mărieș Mihai(libero). Au mai evoluat: Vlad Kantor(libero), Gabriel Cherbeleață și Matei Ciprian.