Duminică, 31 martie 2019, și luni, 1 aprilie 2019, se vor disputa cele patru partide din sferturile de finală ale Cupei României Fan Courier la handbal feminin. Trei din cele patru meciuri ale etapei vor fi transmise în direct la TVR HD.
Primele echipe care deschid ”balul” sunt AHCM Slobozia și CSM București. Meciul se va juca de la ora 11:30 în Sala Sporturilor ”Andreea Nica” din Slobozia și nu va fi televizat.
Competiția continuă cu partida dintre SCM Rm Vâlcea și CSM Galați. Partida se va disputa în Sala ”Traian” din Râmnicu Vâlcea cu începere de la ora 15:30. Meciul este în direct la TVR HD.
Ziua de duminică se încheie la poalele Meseșului cu meciul dintre HC Zalău și CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.
Ultima confruntare din sferturile de finală ale Cupei României va aduce pe semicerc formațiile CS Măgura Cisnădie și CSU Cluj-Napoca. Meciul se va disputa luni de la ora 18:00, în Sala Polivalentă din Cisnădie. Și această partidă va fi transmisă în direct la TVR HD.
Câștigătoarele partidelor vor avansa în Final Four.
Program sferturi de finală în Cupa României la handbal feminin:
Duminică 31.03.2019
AHCM Slobozia – CSM București, ora 11:30, Sala Sporturilor Andreea Nica
SCM RM Vâlcea – CSM Galați, ora 15:30, Sala Traian, TVR HD
HC Zalău – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, ora 17:30, Sala Gheorghe Tadici, TVR HD
Luni 01.04.2019
CS Măgura Cisnădie – CSU Cluj-Napoca, ora 18:00, Sala Polivalentă Cisnădie, TVR HD
Tragerea la sorți pentru a stabili duelurile din Final 4 Cupa României FAN Courier, Handbal Feminin, va avea loc marți, 2 aprilie, ora 10.30, la sediul Federației Române de Handbal.
Ediția din 2018 a fost câștigată de CSM București, fiind al treilea trofeu de acest fel obținut de formația bucureșteană.
Urmărește-ne pe Facebook: