Denisa Golgotă a reușit joi 11 aprilie să se califice în patru finale la Campionatul European de gimnastică artistică de la Szczecin, Polonia.
Denisa Golgotă a reușit 4 evoluții bune și sigure, care i-au adus biletele pentru 4 finale europene: individual compus (de pe locul 9), sărituri, bârnă și sol (toate cele trei finale pe aparate de pe locul 8).
Nica Ivănuș este prima rezervă la individual compus, iar în cazul vreunei retrageri, are prima șansă la accederea în finală.
Carmen Ghiciuc a terminat pe locul 40 în clasamentul celor mai complete gimnaste.
Rezultatele celor trei sportive au fost următoarele:
Nica Ivănuș: 13.400 (sărituri), 11.133 (paralele), 12.733 (bârnă) și 12.000 (sol). Total 4 aparate: 49.466 puncte.
Denisa Golgotă: 14.366 (săritura 1), 13.500 (săritura 2), 12.700 (paralele), 13.200 (bârnă) şi 13.033 (sol). Total 4 aparate: 53.299 puncte.
Carmen Ghiciuc: 13.233 (sărituri), 11.100 (paralele), 12,866 (bârnă) şi 10.933 (sol).Total 4 aparate: 48.132 puncte.
Gimnaștii români au intrat în concurs la Campionatelor Europene de gimnastică artistică miercuri 10 aprilie. România a fost reprezentată în competiție de Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Cristian Bățagă, Robert Ghiuzan și Roland Modoianu.
Delegația masculină nu a reușit să se califice în finale, la individual compus sau pe aparate, ratând totodată și calificarea la Jocurile Europene de la Minsk.
Roland Modoianu a fost singurul reprezentat al României care a concurat pe toate cele șase aparate, el încercând o clasare între primii 18 la individual compus, rezultat care ar fi adus României și calificarea pentru Jocurile Europene de la Minsk, competiție organizată în perioada 21 iunie – 01 iulie. Roland a terminat concursul de calificare pe poziția a 67-a, cu un total de 70.630 puncte (10.36/4,10 la sol, 11.06/4,9 la cal cu mânere, 13.03/5,30 la inele, 13,46/4,80 la sărituri, 12,06/4,80 la paralele și 10,63/3,40 la bară fixă).
Marian Drăgulescu a obținut cea mai mare notă dintre români, la sărituri, pentru prima execuție – 14.60/5.60 (chiar săritura care îi poartă numele), însă o eroare la cea de-a doua săritură, 13.30/5.40, l-a scos din lupta pentru finala la acest aparat, terminând pe locul 22, cu media 13.95. Marian a mai evoluat la sol, aparat la care s-a clasat pe 26, cu 13.93/6.20.
Robert Ghiuzan a reușit cea mai bună clasare, locul 20 la sărituri, cu media 13,96 (14,23/5.20 & 13,70/4,80), în timp ce la sol, celălalt aparat la care a concurat, a terminat pe locul 79, cu 12.86/5.50.
Cristian Bățagă a concurat la cal cu mânere, unde a terminat pe locul 50 – 12.36/5.40, și la bară fixă, unde s-a clasat pe locul 69 cu 12.433/5.0.
Andrei Muntean a evoluat la aceste Europene la un singur aparat, la sol, el fiind încă în proces de recuperare după intervențiile chirugicale de la umeri. S-a clasat pe locul 63, cu 13,200/5.60.
Urmărește-ne pe Facebook: