CSM București dă lovitura pe piața transferurilor. Nora Mork a anunțat că a semnat cu echipa din România

Nora Mork a semnat cu CSM Bucureşti. Campioana României a început deja achizițiile pentru sezonul viitor şi a oficializat transferul uneia dintre cele mai bune jucătoare din lume.

Nora Mork, de trei ori câștigătoare a Ligii Campionilor la handbal feminin, considerată de mulţi cel mai bun inter dreapta din lume, a semnat pentru doi ani cu CSM București.

Norvegianca, liderul lui Gyor în ultimii ani, a anunţat pe contul personal de Instagram că va veni la Bucureşti din vară.

Nora Mork și-a anunțat sosirea pe rețelele de socializare

„Sunt încântată să vă anunţ că am semnat un contract pe doi ani cu CSM Bucureşti, club care crede în mine şi în calităţile mele. Sunt mai motivată ca oricândsă revin pe teren pe teren, să cresc în joc şi să-mi continui cariera alături de unele dintre cele mai bune jucătoare din lume.Am speranţe mari în legătură cu această echipă şi cred că vom face lucruri mari în următoarele sezoane”, a scris Nora Mork pe Instagram.

Nora Mork este campioană mondială şi triplă campioană europeană cu Norvegia, ea câştigând şi medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio.

Urmărește-ne pe Facebook:

csm bucurestihandballiga campionilor handbalșNora Mork