Cristina Neagu, despre revenire: „Nu mă grăbesc, dar lucrez 5-6 ore în fiecare zi”

Cristina Neagu se află în perioada de recuperare după o operație la ligamentele piciorului drept. Jucătoarea campioanei României spune că nu se grăbește cu recuperarea, dar muncește din greu pentru a revini pe teren.

„Un proces de recuperare e mai mult cu tăcând şi făcând. Normal, doctorii spun 6-9 luni, unii joacă după 5 luni, alţii după 6, alţii după 8. Estimez că în vară voi fi la 100% şi voi fi alături de echipă la nivel maxim. Nu e nicio grabă. Am suficientă experienţă şi ştiu că nu trebuie să mă grăbesc să ajung la 100%.

Nu am de ce să mă grăbesc, mai ales că sezonul e pe final. Accidentarea a venit într-un moment bun. E a doua parte a sezonului şi am timp să mă recuperez, nu e nicio grabă. Dacă te accidentezi prin septembrie, te gândeşti că poţi intra în martie sau în aprilie. Doar atunci grăbeşti procesul de recuperare.

Eu nu am niciun motiv să fac asta şi din vară lucrurile vor intra în normal. În recuperare, pot fi urcuşuri şi coborâşuri. Pot apărea complicaţii, dar acum mă simt foarte bine, totul e foarte bine, sunt mulţumită, încrezătoare, pozitivă şi în vară 100%. 5-6 ore lucrez în fiecare zi.

Muncesc foarte mult în ideea că, în vară, fac 31 de ani. Ştiu cât de important e să ai grijă de corp pentru că, dacă eu nu îl ajut, nici el nu mă va ajuta pe mine mai târziu. Vreau să fiu pregătită, sunt pozitivă, psihic stau foarte bine, asta mă ajută tare, sunt bine în momentul acesta” , a declarat Cristina Neagu pentru Telekom Sport.

Din nou cea mai bună jucătoare a lumii

Sportiva legitimată la CSM București a devenit prima jucătoare din istorie care primește, pentru a patra oară, titlul de Cea mai valoroasă handbalistă a lumii.

Neagu a fost votată și desemnată ”Cea mai bună jucătoare a anului 2018” de Federatia Internationala de Handbal, această distincție fiind a patra pe care ”tigroaica” o primește în carieră, după trofeele cucerite în 2010, 2015 şi 2016.

CITEȘTE ȘI:
• Martin Ambros a vorbit despre transferul anului la CSM Bucureşti: ”Va fi un plus foarte important pentru ei”

Urmărește-ne pe Facebook:

cristina neagucsm bucurestihandbalhandbal femininneagu