Start excelent pentru săritorul stelist Constantin Popovici în sezonul 2019 al Red Bull Cliff Diving World Series. Sâmbătă, 13 aprilie, la etapa de debut din Filipine, sportivul în vârstă de 30 de ani s-a clasat pe locul al doilea!
Constantin a totalizat 409,40 de puncte, fiind întrecut doar de britanicul Gay Hunt, cu 427,25 puncte. Pe locul trei s-a clasat mexicanul Jonathan Paredes, cu 408,05 puncte.
La proba feminină podiumul a arătat astfel: Rhiannan Iffland din Australia, Yana Nestsiarava din Belarus și Lysanne Richard din Canada.
Întrecerea a avut loc în laguna Mică de pe insula Miniloc, din apropierea localității filipineze El Nido, din regiunea Palawan și a reunit la start 24 de sportivi, la masculin și feminin.
Constantin Popovici este pregătit la clubul Steaua București de către antrenorul Florin Avasiloae.
Următoarea etapă din sezonul 2019 al Red Bull Cliff Diving World Series va avea loc în perioada 11-12 mai, la Dublin (Irlanda).
FOTO: FB -Red Bull Cluff Diving
Sursă: www.csasteaua.ro
Urmărește-ne pe Facebook: