Astăzi s-au stabilit finalistele Cupei României la handbal masculin. Poli Timișoara și Steaua București au trecut în semifinale de CSM Focșani, respectiv Dinamo București și își vor disputa trofeul, duminică, de la ora 17.30.
Poli Timişoara a fost prima formație care a obținut calificarea în finală, după un 25-18 (13-9), cu CSM Focşani.
Semifinala dintre Steaua și Dinamo a fost marcată de unele evenimente de nedorit. Între cele două galerii rivale au avut loc confruntări violente înainte de startul partidei. Jandarmeria a fost nevoită să intervină în forță pentru a evacua sala.
Meciul a fost câștigat de ”militari”, cu scorul de 26-25 (15-12).
”La solicitarea expresă a organizatorului, s-a decis evacuarea galeriilor de suporteri ale celor două echipe rivale. Au fost evacuaţi 150 de suporteri de la Dinamo şi 300 de la Steaua. Cei 450 de suporteri au fost conduşi la sediul Poliţiei şi Jandarmeriei Vrancea pentru a fi identificaţi şi pentru a fi sancţionaţi conform legii.
Au intrat pe terenul de joc pentru a se încăiera. Nu ştim deocamdată dacă au folosit obiecte pirotehnice, vom vedea în urma cercetărilor. Nu ar fi răniţi din datele pe care le avem, însă au intrat pe terenul de joc pentru a se încăiera şi apoi nu au respectat indicaţiile forţelor de ordine. Sunt la Poliţie şi la Jandarmeria Vrancea pentru a fi identificaţi şi sancţionaţi”, a declarat pentru News.ro plutonier Mormenchi Alexandru, purtătorul de cuvânt Gruparea de jandarmi mobilă Bacău.
În urma rezultatelor înregistrate astăzi, CSM Focșani și Dinamo București se vor întâlni în finala mică, duminică, de la ora 15.00, în timp ce Poli Timișoara și Steaua București vor lupta pentru trofeu, de la ora 17.30.
Cele două partide vor putea fi urmărite pe TVR HD.
HC Dobrogea Sud Constanţa este actuala deținătoare a trofeului Cupei României.
Urmărește-ne pe Facebook: