În perioada 25 – 29 iulie 2018 la Poznan, în Polonia, se vor desfășura Campionatele Mondiale de canotaj tineret – Under 23, competiție la care România este prezentă cu o puternică delegație alcătuită din 22 de fete și 26 de băieți.
Organizatorii competiției se bucură de o participare record la aceste ”Mondiale de tineret”, la Poznan pregătindu-se să ia startul 332 de echipaje, nu mai puțin de 888 de canotori din 55 de țări.
Și anul acesta, România speră la o clasare cât mai bună la finalul competiției și la cât mai multe medalii strălucitoare. La ediția precedentă, România s-a clasat pe locul 4 în lume, cu două medalii de aur și două de argint. Medaliile de aur au fost obținute la dublu vâsle categoria ușoară feminin (Lehaci Ionela-Livia și Beleaga Gianina-Elena) și dublu rame masculin (Țigănescu Mihăiță-Vasile și Pascari Cosmin). Argintul a fost obținut la opt plus unu masculin(Cristian Ivașcu, Constantin Adam, Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Gheorghe-Robert Dedu, Ciprian Tudosa, Adrian Munteanu) și patru rame feminin(Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop, Beatrice-Mădălina Parfenie și Roxana Parașcanu)
În 2018, România va fi reprezentată la Campionatele Mondiale de tineret – Under 23 de următorii sportivi:
FEMININ:
Simplu vâsle categoria ușoară (LW1x): Mihai Elena-Iuliana.
Dublu rame (W2-): Parfenie Beatrice-Mădălina, Maria Tivodariu.
Dublu vâsle (W2x): Roșu Larisa Elena, Nicoleta Pașcanu.
Patru rame (W4-): Hegheș Mădălina, Amalia Bereș, Cașu Mădălina-Gabriela, Parașcanu Roxana.
Patru vâsle (W4x): Logofătu Elena, Bodnar Nicoleta-Ancuța, Radiș Simona-Geanina, Vasile Georgiana.
Opt plus unu (W8+): Budeanu Andreea-Ioana, Anghel Roxana-Iuliana, Rusu Maria-Magdalena, Moroșan Ioana-Mădălina, Andron Monica, Dinulescu Raluca-Georgiana, Popa Andreea, Rusu Vasilica-Alexandra, Petreanu Victoria-Ștefania.
MASCULIN:
Simplu vâsle categoria ușoară (LM1x): Nițu Constantin-Andrei.
Dublu rame (M2-): Ciobica Dumitru-Alexandru, Lehaci Florin-Sorin.
Dublu vâsle (M2x): Halmagian David-Cătălin, Cojocaru Cristian-Ionuț.
Patru rame (M4-): Țigănescu Mihai-Vasile, Pascari Cosmin, Berariu Ștefan-Constantin, Huc Ciprian.
Patru plus unu (M4+): Catruna George, Cornea Andrei-Sebastian, Tănasă Andrei-Alexandru, Hîrgău Constantin-Cristi și Munteanu Adrian.
Patru vâsle (M4x): Horodișteanu Florin-Bogdan, Brînză Vlăduț-Ionuț, Baitoc Bogdan-Sabin, Chiruță Mihai.
Opt plus unu (M8+): Chioseaua Alexandru, Semciuc Mugurel-Vasile, Matinca Alexandru, Radu Constantin, Adam Constantin, Bejan Sergiu-Vasile, Dedu Gheorghe-Robert, Macovei Alexandru-Cosmin și Munteanu Adrian.
Delegația este condusă de antrenorul federal Dorin Alupei.
Urmărește-ne pe Facebook: