Canotaj: Încă trei medalii pentru România, două de aur și una de argint

Vești bune pentru România, vin de la Campionatul Mondial de canotaj U23 de la Plovdiv, Bulgaria.

După medalia de argint cucerită de echipajul patru rame feminin, cu o zi în urmă, astăzi, a venit rândul altor echipaje să adauge noi medalii la vastul tezaurul al canotajului românesc.

Dublu vâsle, categoria ușoară feminin, format din Lehaci Ionela-Livia și Beleaga Gianina-Elena, a câștigat astăzi medalia de aur la Campionatul Mondial de Tineret de la Plovdiv, Bulgaria.

România a câștigat medalia de aur și la categoria dublu rame masculin cu Țigănescu Mihăiță-Vasile și Pascari Cosmin.

Barca masculină de opt plus unu a Românie a obținut medalia de argint. Echipaju a fost compus din: Cristian Ivașcu, Constantin Adam, Alexandru-Cosmin Macovei, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Gheorghe-Robert Dedu, Ciprian Tudosa, Adrian Munteanu.

”Rezultatele obținute de România la Campionatul Mondial de Canotaj pentru Tineret de la Plovdiv confirmă încrederea noastră că avem un viitor frumos. Mă bucur că avem continuitate în marea performanță la nivel european și mondial. Îmi doresc să continuăm acest drum, să ne păstrăm motivația și tinerii de azi să fie pe cele mai înalte trepte ale podiumului și la seniori”, a declarat Președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă.

campionatele mondiale de tineret canotajcanotajcanotaj romania