Născută din părinți români, jucătoarea de 18 ani Bianca Andreescu a ales să reprezinte Canada în circuitul feminin de tenis, însă nu ezită să spună cu voce tare că se simte româncă.
Andreescu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă depre legăturile ei cu România, dar și despre relația pe care o are cu cea mai bună jucătoare de tenis din țara noastră, Simona Halep.
Canadianca a spus că s-a bucurat enorm de triumful Simonei la Roland Garros, pentru că ”noi, românii, suntem niște oameni foarte pasionali.”
„Simona este o jucătoare incredibilă, a reușit atât de multe în carieră! Când a câștigat Roland Garros a fost foarte emoționant, în special pentru România, deoarece eu cred că noi, românii, suntem niște oameni foarte pasionali.
O cunosc pe Simona personal, nu foarte bine, dar am vorbit cu ea de multe ori. Este o persoană cu picioarele pe pământ, cu un suflet bun și o respect cu adevărat”, a spus Bianca în conferința de presă de după victoria din turul I de la Indian Wells cu Irina Begu, scor 6-7, 6-3, 6-3.
Canadianca are planuri mari de viitor: vrea să scrie istorie
„Unul dintre obiectivele mele este să fiu o sursă de inspirație pentru ceilalți. Am primit multe mesaje după turneul de la Auckland, din partea unor persoane care îmi spuneau că s-au apucat de tenis datorită mie, ceea ce e incredibil. Îmi oferă un scop în plus să joc tenis. Mă văd câștigând un Grand Slam, poate chiar mai multe și să-mi fac un nume în tenis. Vreau să scriu istorie” – Andreescu.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 60 WTA şi beneficiara unui wild-card, a trecut în primul tur al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells de Irina Begu, locul 70 WTA, cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-3.
Victoria i-a adus Biancăi Andreescu calificarea în turul doi al turneului Indian Wells, acolo unde o va întâlni pe Dominika Cibulkova, numărul 32 WTA.
CITEȘTE ȘI:
• Irina Begu, eliminată în primul tur la Indian Wells de Bianca Andreescu. Românca, enervată la culme de adversară
Urmărește-ne pe Facebook: