Tricolorii vor întâlni în cadrul turneului international ce va avea loc în localitatea Iusitana Luso reprezentativele Portugaliei și Estoniei, ”Vulturii” urmând să joace sâmbătă, 15 iulie, împotriva țării gazdă a turneului, iar duminică pregătirea se va face cu naționala Estoniei.
România va face parte din Grupa C a FIBA Eurobasket 2017, competiție ce urmează să aibă loc în Turcia, România, Finlanda și Israel în această toamnă. Pentru a face față competiției, baschetbaliștii conduși de Marcel Țenter au început o perioadă de pregătire foarte intensă compusă din pregătire montană la Cheile Grădiștei, după care s-au mutat la Cluj Napoca, culminând în acest weekend cu turneul din Portugalia.
Lotul României condus de Marcel Țenter va fi alcătuit din următorii jucători pentru turneul de pregătire din Portugalia:
1. Alexandru OLAH – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
2. Andrei MANDACHE – CSM CSU Oradea
3. Titus NICOARĂ – CSM CSU Oradea
4. Adrian GUTOAIA – Phoenix Galați
5. Bogdan ȚIBIRNĂ – CSM CSU Oradea
6. Radu PALICIUC – BC CSU Sibiu
7. Vlad CORPODEAN – BCM U Pitești
8. Iulian ORBEANU – Dinamo București
9. Cătălin PETRIȘOR – CSM CSU Oradea
10. Cătălin BACIU – Steaua CSM Eximbank
11. Rolland TOROK – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
12. Jordan Watson – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca
Federația Română de baschet anunță că alți doi jucători convocați nu vor face deplasarea: Octavian Popa-Calotă datorită unei accidentări destul de serioare, dar și Adrian Tudor care trece printro perioadă de refacere medicală.