Baschet masculin: România U18 a pierdut ultimul meci al Grupei C de la Campionatul European

Echipa Națională de baschet masculin U18 a României a disputat miercuri, 2 august 2017, ultima partidă a Grupei C de la Campionatul European U18, Divizia B, meci pe care l-a pierdut în fața formației din Portugalia.

Deși primul sfert al partidei a fost câștigat de portughezi la scorul de 12-9, tricolorii au reușit ca în parțialul 2 să revină în joc și să intre în avantaj la pauza mare a meciului, 32-28, după ce au câștigat sfertul doi la 7 puncte diferență, 23-16. A doua parte a meciului a fost câștigată de către Portughezi care astfel își trec în cont 2 puncte, în timp ce România obține un singur punct și pierde șansa de a ajunge în faza următoare a competiției.

Portugalia – România 64-59(12-9,16-23,16-9,20-18)

Cel mai bun jucător al României în partida cu Portugalia a fost Năsturescu care a încheiat meciul cu 18 puncte în 26:56 minute de joc. Au mai punctat Georgiadis – 11 puncte, Solyom – 7 puncte, Diculescu – 6 puncte, Petrescu – 5 puncte, Tohatan – 4 puncte, Cirstoveanu – 3 puncte, Chitu – 3 puncte, Fometescu – 2 puncte.

Israel și Polonia sunt formațiile care au încheiat pe primele 2 locuri în cadrul Grupei C și trec astfel în faza superioară a competiției și se luptă atât pentru medalii cât și pentru accederea în prima ligă baschetbalistică europeană.

Clasamentul Grupei C se prezintă astfel:

1 Israel – 10 puncte ( 5 victorii)

2 Polonia – 9 puncte (4 victorii, 1 înfrângere)

3 Portugalia – 8 puncte ( 3 victorii, 2 înfrângeri)

4 România – 7 puncte ( 2 victorii, 3 înfrângeri)

5 Austria – 6 puncte ( 1 victorie, 4 înfrângeri)

6 Azerbaijan – 5 puncte ( 5 înfrângeri)

Din cele 4 grupe vor lupta pentru medalii următoarele echipe:

Grupa A: Marea Britanie, Olanda

Grupa B: Croația, Bulgaria

Grupa C: Israel, Polonia

Grupa D: Estonia, Danemarca

baschetbaschet masculincampionatul european de baschet masculin u18Echipa Nationala de baschet masculin U18 a Romaniei