Ana Maria Popescu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reacția jucătoarei care cucerea aurul olimpic în 2016

Ana Maria Popescu este al 60-lea membru al Team România pentru Tokyo 2020. Sportiva româncă a obținut calificarea după ce a terminat pe primul loc în ierarhia mondială a probei.

Va fi cea de a 5-a ei participare la Jocurile Olimpice și are mari șanse la o nouă medalie olimpică.

După aflarea veștii, Ana Maria Popescu a împărtășit tuturor gândurile și trăirile noii calificări.

„Așa o grabă aveam”

Imediat ce m-am trezit din visare după JO Rio 2016, m-am întors hotărâtă în sala de antrenament… de parcă Tokyo 2020 se întâmpla „ieri”. Așa o grabă aveam 🏃‍♀️

Acum n-am nici cea mai vagă idee cum au zburat anii, știu doar că finalul verii lui 2019 am realizat că mai am uite atât 🤏 și dau buzna Jocurile peste mine… eu fiind prima sub linie în privința calificării 😱

Și iată-mă cu fix o lună înainte de începerea sezonului, cu „o pană” de toată frumusețea la genunchiul drept, trăgând din greu în sala de recuperare și sperând să-l conving pe avariat să colaboreze în continuare 😁 (ceea ce am și reușit pentru o bună bucată de vreme) 💪

Tot în perioada aceea am aflat, pentru că în graba mea spre calificare mă furase peisajul și nu ținusem cont de astfel de detalii, și că mă luptam din greu ca să ajung pentru a 5 a oară la Jocurile Olimpice 🖐
Ei… treaba asta mi s-a părut încă și mai interesantă!
N-aș fi crezut, n-aș fi sperat, dar iată că eram deja pe drum și cale de întors nici că mi-aș fi dorit să găsesc 😄

Îi mulțumesc Ralucăi Moga pentru că fără să știe în acea zi, în acel moment, mi-a servit pe tavă un strop de motivație care să-mi țină entuziasmul sus când drumul avea să se îngreuneze 🙏

• Te-ar putea interesa și BC CSU Sibiu a ratat calificarea în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup

Cu toate durerile și limitările, am avut un început de sezon excepțional care mi-a adus suficiente puncte pentru a-mi asigura un loc în zborul către marele vis ✈

Apoi, știm cu toții, lumea s-a oprit în loc… iar eu am așteptat un an de zile ca să mă pot bucura de această realizare 🥳 dar e plăcut să te bucuri și „în reluare” 😂 chiar dacă ești singur într-o cameră de hotel din care ai impresia că nu vei mai pleca vreodată 🙈

Le mulțumesc și le sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături în această aventură, care au muncit alături de mine și care m-au suportat 😁 pentru unii dintre ei am o veste și mai bună… munca abia acum începe 🤺
Vă mulțumesc vouă pentru energia bună și indiferent cum va arăta drumul de aici înainte pentru mine, vă rog ceva… îndrăzniți să visați, credeți în visul vostru și munciți pentru el până ajungeți să-l împliniți ❤”

l

Fiind declarată de patru ori cea mai bună spadasină din lume (2008, 2009, 2013 și 2020), Ana Maria Popescu este cea mai titrată spadasină din istoria Cupei Mondiale. Are 20 de medalii obținute la campionatele europene și mondiale, o medalie de aur obținută la Jocurile Olimpice de la Rio (2016), o medalie de argint obținută la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), este dublă campioană mondială (2010 și 2011), de 7 ori campioană europeană (individual și pe echipe).

Credit foto: Federatia Romana De Scrima / Ana-Maria Branza Official

• Te-ar putea interesa și Federația Română de Tenis va organiza peste 400 de turnee naționale și internaționale în 2021

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵

ana maria popescuJocurile Olimpice de la Tokyoscrima