Antrenorul Adrian Vasile a convocat lotul național de senioare pentru pregătirea centralizată din perioada 6-8.07.2021 și jocurile cu naționala similară a Spaniei, în perioada 09-12.07.2021, la Castellon (Spania).
”Mă bucur că putem să legăm activitățile cu echipa națională astfel încât momentele când ne întâlnim să fie cât mai constante. Cu cât vom avea mai multe întâlniri constante, cu atât vom sedimenta mai bine informația pe care vrem să o transmitem jucătoarelor. E foarte important, pentru a consolida echipa, să fim cât mai aproape unii de alții, deoarece cu toții avem obiectivul de a reuși un Campionat Mondial foarte bun. Cred că echipa națională a Spaniei e un adversar foarte bun pentru noi, cu multe jucătoate foarte bune, calificate la Jocurile Olimpice, așa că din punctul meu de vedere și al întregului staff este un test benefic pentru ambele echipe”, a declarat selecționerul naționalei, Adrian Vasile.
În privința lotului convocat, antrenorul a spus: „Este un moment în care putem vedea mai multe fete în dispozitivul nostru. Va fi o acțiune în care vom vedea jucătoare cu care deja suntem obișnuiți în echipa natională a României, dar vom vedea și jucătoare tinere cărora vrem să le lansăm provocarea de a-și dori să facă parte din echipa națională a României și de a face parte din succesul care se va întâmpla, sperăm noi, la turneele finale.”
În luna august, echipa națională va avea încă 5 zile de pregătire, următoarea acțiune fiind jocurile de calificare pentru Euro.
Lotul convocat:
1 BAZALIU BIANCA
2 BUCUR DARIA
3 HOSU DACIANA
4 ILIE ALINA
5 KELEMEN RALUCA
6 KEREKES EVA
7 LASLO CRISTINA
8 MOROIANU ANDRA
9 OSTASE LORENA
10 POLOCOSER ANCA
11 POPA ANDREEA
12 SAFTA NICOLETA
13 SERAFICEANU SONIA
14 SERBAN ELENA
15 SEVERIN ALEXANDRA
16 TANASIE ANA MARIA
17 TIRCA SORINA
18 TIRON BIANCA
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK ⤵⤵⤵
Sursă: frh.ro