Americanii, despre evoluția Simonei Halep: ”Părea incapabilă să-și păstreze avantajul în fața unei extrem de inspirate Kozlova”

Data: 11 martie 2019, 13:19 | Autor: Kadi Bulgakov

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, după ce a învins-o pe ucraineanca venită din calificări, Katerina Kozlova, cu scorul de 7-6 (3), 7-5.

Site-ul oficial al competiție face o analiză a duelului dintre Simona Halep și Kozlova, jucătoare venită din calificări: ”Nu se aștepta nimeni să fie atât de echilibrat, dar a fost”, scriu cei de la bnpparibasopen.com.

”În primul set, cu două break-uri consolidate, Simona Halep părea incapabilă să-și păstreze avantajul în fața unei jucătoare inspirate precum Kozlova, care a ținut-o pe româncă pe fundul terenului și a rupt ritmul cu mingi liftate și lovituri scurte la fileu”, mai scrie sursa citată.

Americanii spun că românca a etalat cel mai bun joc al său în abia în tiebreak-ul primului set: ”Spre deliciul fanilor prezenți în tribună, în tiebkreak românca a etalat cel mai bun tenis al său și a profitat de erorile adversarei câștigând primul set”.

Setul doi le-a amintit americanilor de finala memorabilă din urmă cu trei ai, când românca izbutea să revină și să se impună în fața Jelenei Jankovic, câștigând astfel primul său turneu de categorie Premier Mandatory. ”În setul doi, Halep a făcut o călătorie în timp, la acea finala de acum trei ani, când s-a luptat cu toate forțele să câștige trofeul împotriva Jelenei Jankovic.”

”De la 5-2 numărul doi mondial s-a văzut egalată, dar într-un final a fost capabilă să redreseze corabia și să închidă meciul cu un backhand în lung de linie”

Halep o va întâlni în optimi pe Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, care a trecut în mod surprinzător de letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 22, în trei seturi, scor 4-6, 6-3, 6-4.

Simona Halep a jucat anul trecut în semifinale la Indian Wells, unde a fost eliminată de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0. Românca a câştigat ediţia din 2015 a competiţiei americane.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!