480 de copii au făcut sport la primul Festival de Baby Handball organizat în România

Data: 18 septembrie 2018, 19:00 | Autor: Nănuț Mădălina

Federația Română de Handbal a lansat un proiect de anvergură în care micuții iubitori ai acestui sport sunt personajele principale. Astfel, 480 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani au luat parte la primul Festival Național de Baby Handbal din țara noastră.

Competiția desfășurată în campusul USAMV (Universitatea de Științe Agronomice și Medicină București) a reunit 31 de echipe, atât de fete, cât și de băieți și mixte și s-a desfășurat pe parcursul a trei zile la București. Evenimentul a fost un real succes, iar oficialii FRH, în frunte cu președintele Alexandru Dedu, și-au exprimat dorința de a organiza an de an asemenea competiții pentru micuții hanbaliști.

”Sunt bucuros văzând atâția copii, care îmi dau o stare de bucurie și liniște. Este primul festival, dar vrem să fie o constantă, pentru că dintre acești copii sigur o să găsim jucători pe spatele cărora o să scrie România în viitor. Să dea Dumnzeu să avem bani, să facem mai multe astfel de evenimente. Handbalul este un mod de viață și vreau să le spun părinților că micuții lor vor fi mai buni doar făcând sport, fără importanță dacă vor perfoma la nivel inalt. Acest eveniment este și o necesitate, pentru că trebuie să ținem pasul cu celelalte țări în care vârsta la care se începe handbalul a scăzut mult”, a precizat președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.

Și Sorin Toacsen, directorul tehnic al loturilor naționale masculine, a vorbit despre importanța acestui festival de baby handball:” Un eveniment frumos, copii au promis că vor veni și la anul. Este un succes, nu mă așteptam să vină atâția copii. Pentru la anul va trebui să găsim o locație și mai mare pentru că sunt mulți doritori. Jucătorii care se vor regăsi în echipele naționale provin din rândul celor de aici, de la o vârstă fragedă ei fac mișcare, cu siguranță mulți dintre ei vor ajunge cel puțin la echipe de ligă națională”.

Ionuț Georgescu și-a adus echipa la Festival

Multiplu golgheter al campionatului intern, stelistul Ionuț Georgescu a fost prezent la Fevestivalul Național de Baby Handbal dintr-o altă ipostază, aceea de patron de echipă, ACS Academia Juniori Ploiești. „Eu am pus bazele unui club privat, încerc alături de un prieten să fac ceva pentru handbal, pentru că tot ce am realizat în viața a fost datorită handbalului și este ca o datorie morală să dau handbalului ceva înapoi. Acest festival bucură pe toată lumea. Baza sportului de performanță este sportul de masă, de aici găsim viitorii jucători ai echipelor naționale”, a precizat interul dreapta al celor de la Steaua, care în aceeași zi a marcat 11 goluri în Seha League contra croaților de la Varazdin.

Prezent la eveniment, fostul mare arbitru internațional Constantin Din a lăudat organizarea evenimentului. „A fost un festival extraordinar, o acțiune foarte reușită. Genul acesta de proiecte trebuie repetate cât mai mult. De aici vor pleca viitorii componenți ai echipei naționale”.

Micuțele handbaliste vor să fie precum Cristina Neagu

Copiii au fost extrem de încântați de evenimentul care le-a fost dedicat lor. Timp de aproape trei zile s-au distrat și s-au duelat pe teren, dar au și legat prietenii. Handbalistele au tras tare pentru că, spune ele, își doresc să joace precum Cristina Neagu, desemnată cea mai bună handbalistă a lumii.

” Fac handbal de șapte luni și îmi place foarte mult. Îmi place mult Cristina Neagu, sper să ajung și eu când voi fi mare ca ea, la echipa națională a României. Mi-au plăcut meciurile de la Festival, au fost jucătoare foarte bune și abia aștept să vin și la anul”, a mărturisit una dintre participante, Isabela Gabriela Marcu, în vârstă de 9 ani.

Antrenorii au lăudat inițiativa FRH

Tehnicienii prezenți la eveniment au lăudat la unison organizarea primului Festival de Baby Handball.

Se muncește mult și la nivel de copii, chiar dacă uneori nu apărem în față. Vreau să felicit federația pentru modul cum s-a desfășurat lucrurile. Ne-am simțit excelent și este binevenită o astfel de competiție. Vom veni și la anul cu siguranță”, a punctat Alina Șorodoc, antrenoare Transilvania Brașov.

„Mi se pare o inițiativă foarte bună pentru copiii începători deoarece la Festivalul de Minihandbal sunt deja decalaje mari valorice. Plăcerea cea mai mare pentru copii este de a juca, ei vor doar mingea, fără arbitraj, scor sau reguli multe. Am jucat 30 ani, dar ca antrenoare este mult mai dificil deoarece ai mai multe responsabilități. Satisfacțiile sunt însă pe măsura sacrificiului”, a precizat Daniela Goldiș (antrenoare United Galați), fost portar până la 47 ani în Liga Națională.

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!