Handbal masculin: Saptamana de foc pentru Steaua Bucuresti, trei meciuri in cinci zile
Data: 10 septembrie 2018, 15:09 | Autor: Nănuț Mădălina
Dupa victoria obtinuta duminica, 9 septembrie 2018, in fata formatiei GRK Varazdin si calificarea in turul doi preliminar al Cupei EHF, pentru formatia de handbal masculin CSA Steaua Bucuresti urmeaza o saptamana de foc cu trei meciuri in numai cinci zile: doua in SEHA League si o partida in Liga Zimbrilor.
Handbalistii ros-albastrii vor disputa primul meci din aceasta saptamana marti, 11 septembrie 2018, pe terenul formatiei croate PPD Zagreb, urmand ca joi, 13 septembrie 2018, sa primeasca vizita formatiei RK Vojvodina din Serbia. Meciul se va disputa in Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu” din București, de la ora 18:15.
Echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București a debutat cu victorie împotriva celor de la Tatran Presov (Slovacia) în cea mai importantă competiție din sud-estul Europei SEHA League. Scorul partidei a fost 26-25.
CSA Steaua Bucuresti va inchide saptamana cu un meci in Liga Zimbrilor, partida ce va fi transmisa in direct la TVR 2, sambata – 15.09.2018, de la ora 11:00. Stelistii vor primii vizita formatiei CSM Bacau. In primul meci din sezonul 2018-2019 din Liga Zimbrilor, formatia bucuresteana a remizat, scor 20-20, cu echipa AHC Dunarea Calarasi.
Programul echipei CSA Steaua Bucuresti in perioada 11-15 septembrie 2018 arata astfel:
Marti 11.09.2018, SEHA League
PPD Zagreb – CSA Steaua Bucuresti, ora 19:45
Joi 13.09.2018, SEHA League
CSA Steaua Bucuresti – RK Vojvodina, ora 18:15, Sala Polivalenta
Sambata 15.09.2018, Liga Zimbrilor
CSA Steaua Bucuresti – CSM Bacau, ora 11:00, TVR 2
Începând din data de 05.09.2018 biletele pentru meciul din SEHA League dintre CSA Steaua Bucuresti si RK Vojvodina sunt disponibile pe www.bilete.ro și în magazinele partenere Inmedio, Germanos și oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro.
Prețurile biletelor:
• Peluze: 11 LEI
• Tribune: 16 LEI
• Loje: 22 LEI
Programul casei de bilete va funcționa după orarul:
Joi, 13 septembrie 2018, la sala Polivalentă, 15:00 – 18:30. Biletele sunt nominale. Numele clientului va fi notat pe toate biletele pe care le-a plătit. Se pot cumpăra 8 bilete/persoană, aferent unui CNP.
SEHA League a fost infiintata in 2011 si este o competitie regionala a echipelor din tarile din sud-estul Europei: Belarus, Croatia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Romania si Bosnia si Hertegovina.
Urmarește-ne pe Facebook: