Handbal feminin: SCM Craiova, pregătită pentru sezonul 2018-2019 al Ligii Florilor

Data: 30 august 2018, 22:29 | Autor: Nănuț Mădălina

Câștigătoarea Cupei EHF în sezonul 2017-2018 și în același timp medaliata cu argint în Liga Florilor, formația SCM Craiova, debutează sâmbătă, 1 septembrie 2018, într-un nou sezon competițional al celei mai importante competiții de handbal feminin din România. Handbalistele alb-albastre încep meciurile din Liga Florilor, pe teren propriu, în compania formației HC Dunărea Brăila.

Meciul dintre SCM Craiova și HC Dunărea Brăila va începe la ora 17:30, în Sala Polivalentă din Craiova, și va fi transmis în direct la TVR 1.

Prima confruntare a noului sezon competițional (Craiova – Brăila) este una dintre cele două partide care vor fi transmise în direct la TVR 1 în prima etapă, al doilea meci care va putea fi urmărit la tv aducându-le față în față pe HC Zalău și pe CSM București.

”Sunt convins că sala o să fie plină, lumea e curioasă să vadă noua echipă, noile venite și să le aplaude încă o dată pe jucătoarele care au atins un nivel atât de înalt în sezonul trecut.”

Antrenorul secund al echipei de handbal feminin, S.C.M. Craiova, Costin Dumitrescu, şi jucătoarele Andreea Rădoi şi Timea Tătar se arată încrezători înaintea startului în noul sezon competițional al Ligii Naționale – Liga Florilor și speră să obțină victoria în fața suporterilor încă din acest weekend.

Costin Dumitrescu, antrenor S.C.M. Craiova:“Va fi un meci foarte important pentru echipa, fiind primul meci oficial. Emoțiile sunt prezente, mai ales că ne așteaptă un război pe două planuri, Champions League și bătălia pentru podium, deci o să fie un sezon foarte greu. Mi-aş dori enorm de mult să ajung în Champions League şi ca antrenor, dar avem două accidentări mai grave. Flori Stanciu sperăm ca săptămâna viitoare să înceapă antrenamentele la capacitate maximă, în timp ce Patriciu Vizitiu mai are câteva săptămâni de așteptat, după acea fractură suferită. Am jucat un meci amical contra Brăilei, dar nu e elocvent. Vom vedea la ora meciului ce va fi, dar sunt convins că fetele vor face tot posibilul să obțină victoria. Ar fi un punct în plus la moralul nostru, mai ales că săptămâna viitoare e turneul pentru accederea în Champions League. Va fi un sezon mai puternic decât cel precedent. În bătălia pentru podium intră 4-5 echipe, care sunt de valoare sensibil egală. După cum s-a văzut, Vâlcea a învins-o pe C.S.M. București în Supercupă, deci cu siguranţă va fi un campionat cu suişuri şi coborâşuri pentru echipele care se bat la podium. Sunt convins că sala o să fie plină, lumea e curioasă să vadă noua echipă, noile venite și să le aplaude încă o dată pe jucătoarele care au atins un nivel atât de înalt în sezonul trecut.”

Andreea Rădoi, jucătoare S.C.M. Craiova:“Este un debut pentru mine în Liga Campionilor și este un vis pe care vreau să îl realizez, să putem să vă bucurăm din nou. Deja avem câteva relații de joc, sunt fete care au venit acum şi ne ajută foarte mult. Cred că anul acesta putem să le facem din  nou o surpriză craiovenilor.  Muncim zilnic pentru a ne depăși limitele, vrem să aducem de fiecare dată un plus în joc pentru că aşa vom putea să ne batem de la egal la egal cu echipele puternice.”

Timea Tătar, jucătoare S.C.M. Craiova:Este un nou început, este o nouă echipă. Mai sunt câteva zile până la meci, noi ne-am pregătit destul de bine pentru acest sezon. Emoțiile sunt foarte mari pentru mine, pentru că am venit la o echipă cu pretenții, dar sper să trec peste ele şi să ajut echipa cât pot eu de bine. Am găsit la Craiova nişte oameni minunați, o echipă bine pusă la punct. Sper să ne înţelegem bine până la capăt și să îndeplinim toate obiectivele din acest sezon. Nu m-am așteptat ca S.C.M. Craiova să câștige Cupa E.H.F., dar mă bucur din suflet că au reușit această performanță. Ne dorim foarte mult să ajungem în grupele Ligii Campionilor, e un sentiment unic sa joci acolo.”

Programul primei etape din Liga Florilor la handbal feminin, sezonul 2018-2019, arata astfel:

Sambata 01.09.2018

SCM Craiova – HC Dunarea Braila, ora 17:30, Sala Polivalenta din Craiova, TVR 1.

Duminica 02.09.2018

SCM Gloria Buzau – SCM RM Valcea, ora 11:00, Sala Romeo Iamandi

CSM Slatina – CS Magura Cisnadie, ora 11:00, Sala LPS

CSU Cluj-Napoca – ASC Corona 2010 Brasov, ora 16:00, sala Horia Demian

HC Zalau – CSM Bucuresti, ora 17:30, Sala Gheorghe Tadici, TVR 1

CS Gloria 2018 Bistrita-Nasaud – CSM Roman, ora 17:30, Sala Polivalenta Bistrita

CS Minaur Baia Mare – CSU Danubius Galati, ora 18:00, Sala Lascar Pana

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!