FOTO | SCM Craiova câștigă partida disputată în compania Coronei Brașov și urcă pe 2 | Țicu și Buceschi au încheiat la egalitate duelul coordonatorilor
Data: 17 mai 2018, 23:03 | Autor: Nănuț Mădălina
Joi – 15 mai în Sala Polivalentă din Craiova s-a disputat ultima partidă din cadrul etapei a 25-a a Ligii Florilor la handbal feminin dintre SCM Craiova și ASC Corona 2010 Brașov. Partida s-a încheiat cu victoria oltencelor, iar cele 3 puncte obținute le aduc pe alb-albastre din nou pe poziția secundă a clasamentului, cu o etapă înaintea finalului de sezon.
Formația antrenată de Bogdan Burcea, Dumitru Berbece și Grigore Albici s-a impus fără probleme, la o diferență de 7 goluri, 30-23, la capătul unei partide dominate de Campioanele Europene din Cupa EHF, în fața unei echipe decimate, la Craiova făcând deplasarea doar 10 jucătoare ale echipei de la poalele Tâmpei.
Partida a fost o dispută continuă între cei doi coordonatori de joc ai celor două echipe, Țicu Ana Maria și Eliza Buceschi, ambele reușind câte 8 goluri, și ambele fiind convocate de către Martin Ambros pentru meciurile României din campania de calificare pentru Campionatul European de Handbal Feminin.
Țicu Ana Maria: ”Mulțumim publicului care a fost alături de noi întreg sezonul, le multumim că au fost alături de noi atât la victorii cât și la înfrângeri și sperăm ca la anul să fie tot în număr mare alături de noi. Sperăm să nu ne dezamăgim publicul nici în ultimul meci și sper să venim cu victoria de acolo și cu medaliile.”
SCM Craiova – ASC Corona 2010 Brașov 30-23(17-10)
SCM Craiova: Țicu – 8 goluri, Klikovac – 6 goluri, Trifunovic – 4 goluri, Nikolic – 4 goluri, Pricopi – 3 goluri, Rădoi – 2 goluri, Șelaru – Ilie – 1 gol, Vizitiu – 1 gol, Zamfir – 1 gol.
ASC Corona 2010 Brașov: Buceschi – 8 goluri, Ciuciulete – 3 goluri, Chiper – 3 goluri, Hotea – 3 goluri, Neagu – 2 goluri, Popa – 2 goluri, Bloj – 1 gol, Chiricuță – 1 gol.
În ultima etapă din sezonul 2017-2018, SCM Craiova se va deplasa pe terenul formației HC Dunărea Brăila, în timp ce Corona 2010 Brașov va primi vizita formației CSM Bistrița. Cele două meciuri vor avea loc sâmbătă – 19 mai.
Urmărește-ne pe Facebook: