Volei masculin: Începe Semifinala a II-a în Divizia Juniori, CSS Buzău și LPS Bihorul Oradea organizează turneele

Data: 4 iulie 2017, 19:24 | Autor: Nănuț Mădălina

În perioada 19-21 mai 2017 la Buzău și Oradea se vor disputa meciurile din Faza a II-a – Semifinala a II-a din Divizia juniori la volei masculin, la finalul celor 2 turnee urmând să se stabilească ultimele 2 formații ce vor evolua în etapa finală a Campionatului.

Din Semifinala I-a s-au calificat direct în ultimul act al competiției următoarele formații: LPS Piatra Neamț, CTF Mihai I București, CSS 2 Baia Mare și CSS LAPI Dej. Toate cele 4 echipe ce vor evolua în Finală au încheiat grupele din care au făcut parte pe locul întâi.

Semifinala a II-a va fi împărțită în 2 turnee, acestea urmând să fie organizate de echipele CSS Buzău și LPS Bihorul Oradea. 8 echipe se vor duela pentru cele 2 locuri din finală, iar acestea au ajuns în această fază a competiției după ce au încheiat Semifinala I pe locurile 2 și 3 în cele 4 serii. Se califică mai departe echipele clasate pe locul 1 în fiecare grupă.

Cele 2 serii semifinale sunt alcătuite din:
Seria I-a: CSS Buzău, CNNT Craiova, CSS Tulcea, CS Dinamo București
Seria a II-a: LPS Bihorul Oradea, CSS Viitorul Cluj, CSS Blaj, ACS Sport Șimleu

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!