Handbal feminin: CSM Slatina pierde în ultimele minute confruntarea cu HC Zalău | U Cluj, CSM Bistrița și CSM Roman au obținut victorii în etapa cu numărul 21
Data: 4 aprilie 2018, 19:09 | Autor: Nănuț Mădălina
Etapa a 21-a a Ligii Florilor la handbal feminin a debutat miercuri – 4 aprilie la Slatina , în Sala LPS, cu partida dintre echipa locală și formația antrenată de Gheorghe Tadici – HC Zalău.
Meciul s-a încheiat cu victoria la limită a echipei de sub Meseș, scor 24-25. Formația antrenată de Victorina Bora a reușit să revină în repriza secundă, după ce la pauză handbalistele din Slatina erau conduse la 2 goluri, 13-15, și chiar au condus în 2 rânduri la 3 goluri avans, 22-19 în minutul 48 și 23-20 în minutul 52. Echipa din Zalău a reușit să egaleze cu 3 minute înainte de finalul partidei, la 24, și si-au asigurat victoria și cele 3 puncte în minutul 59, atunci când Constantinescu a reușit să ducă scorul partidei la 24-25.
HC Zalău a acumulat 34 de puncte în clasament, locul 6, în timp ce echipa din Slatina rămâne cu cele 17 puncte și locul 11.
CSM Slatina – HC Zalău 24-25(13-15)
CSM Slatina: Andrei A. – 11 goluri, Seraficeanu – 4 goluri, Ostase – 3 goluri, Stoicănescu – 1 gol, Cîrligeanu – 1 gol, Drăghici – 1 gol, Popescu – 1 gol, Lazăr – 1 gol.
HC Zalău: Dragut – 6 goluri, Constantinescu – 5 goluri, Tamaș – 4 goluri, Rob – 3 goluri, Nică – 2 goluri, Bardac-Panici – 2 goluri, Trif – 1 gol.
Tot miercuri, U Cluj s-a impus pe teren propriu în fața formației HC Dunărea Brăila la scorul de 29-24, iar CSM Bistrița a câștigat partida cu CSU Danubius(24-18)
U Cluj – HC Dunărea 29-24(14-11)
U Cluj: Ani – 9 goluri, Chintoan – 6 goluri, Puiu – 5 goluri, Boian – 5 goluri, Vălean – 2 goluri, Petruș – 2 goluri.
HC Dunărea Brăila: Vătu – 6 goluri, Berescu – 5 goluri, Gheorghe – 3 goluri, Cîrstea – 3 goluri, Shutska Burtea – 2 goluri, Shteriova – 2 goluri, Munteanu – 1 gol, Axinte- 1 gol, Corban – 1 gol.
CSM Bistrița – CSU Danubius Galați 24-18(11-11)
CSM Bistrița: Szabo – 8 goluri, Chirilă – 6 goluri, Pristavita – 5 goluri, Rațiu – 3 goluri, Paraschiv – 1 gol, Orsivschi – 1 gol.
CSU Danubius Galați: Livrinikj – 8 goluri, Balaban – 4 goluri, Sheiko – 2 goluri, Seveler – 1 gol, Safta – 1 gol, Taivan – 1 gol, Conache – 1 gol.
În ultimul meci al zilei de miercuri, CSM Roman a reușit să se impună pe terenul formației Corona 2010 Brașov și a urcat pe poziția a 7-a a clasamentului, ocupând chiar locul echipei din Brașov, care coboară astfel un loc în clasament (poziția a 8-a – 30 de puncte).
ASC Corona 2010 Brașov – CSM Roman 24-29(13-15)
ASC Corona 2010 Brașov: Buceschi – 7 goluri, Tîrcă – 6 goluri, Tătar – 3 goluri, Bucur – 2 goluri, Ciuciulete – 1 gol, Chiper– 1 gol, Neagu – 1 gol,
CSM Roman: De Sousa – 5 goluri, Iovănescu – 4 goluri, Simion – 4 goluri, Iuganu – 3 goluri, Stoleru – 2 goluri, Toskovic – 2 goluri, Polocoser – 2 goluri, Stănciulescu – 1 gol.
Joi – 5 aprilie, de la ora 17:00 și în direct la TVR HD, CS Rapid USL Metrou București va primi vizita formației CS Măgura Cisnădie. Partida se va disputa în Sala Rapid din București.
Urmărește-ne pe Facebook: