Handbal feminin: S-a încheiat etapa a 14-a a Ligii Florilor | Craiova, egal cu Bistrița; Zalău urcă pe locul 5 la finalul etapei

Data: 1 februarie 2018, 21:37 | Autor: Nănuț Mădălina

Joi – 1 februarie s-a disputat ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii Florilor, partidă la finalul căreia HC Zalău a urcat pe poziția a 5-a a clasamentului, 25 puncte. Formația antrenată de Gheorghe Tadici s-a impus, pe teren propriu, în fața formației CSM Roman la scorul de 25-18(10-8).

Pentru formația din Zalău, Rob a marcat cele mai multe goluri – 9, urmată de Dragut cu 6, în timp ce de la Roman s-a remarcat Toskovic, jucătoare care a marcat de 8 ori.

Tot în etapa a 14-a s-a disputat și partida dintre CSM Bistrița și SCM Craiova, meci încheiat la egalitate 28-28. Ardean-Elisei a încheiat partida din Sala Sporturilor Bistrița cu 12 goluri marcate, iar Chirilă de la Bistrița cu 9. Cu cele 30 de puncte acumulate, SCM Craiova se menține pe poziția a 3-a a clasamentului, la 3 puncte în spatele formației de pe locul secund, HCM Rm Vâlcea. CSM Bistrița se poziționează pe locul 6 la finalul primei etape din retur, cu 22 puncte.

CSM Bistrița – SCM Craiova 28-28(15-12)

CSM Bistrița: Chirilă – 9 goluri, Pristavita – 5 goluri, Zăgrean – 5 goluri, Rodriguez – 4 goluri, Rațiu – 3 goluri, Paraschiv – 1 gol, Tetean – 1 gol.
SCM Craiova: Ardean-Elisei  – 12 goluri, Zamfir – 7 goluri, Procopi – 3 goluri, Vizitiu – 3 goluri, Rădoi – 1 gol, Țicu – 1 gol, Nikolic – 1 gol.

HC Zalău – CSM Roman  25-18(10-8)

HC Zalău: Rob – 9 goluri, Dragut – 6 goluri, Tamaș – 3 goluri, Abed Kader – 3 goluri, Bardac-Panici – 2 goluri, Nichitean – 1 gol, Irimia – 1 gol.
CSM Roman: Toskovic – 8 goluri, Stoleru – 3 goluri, Iovănescu – 3 goluri, Iuganu – 2 goluri, Chitacu – 1 gol, De Sousa – 1 gol.

Clasament Liga Națională de handbal feminin

1. CSM București – 45 puncte
2. HCM Rm Vâlcea – 33 puncte
3. SCM Craiova – 30 puncte –>> Vezi aici clasamentul întreg al Ligii Florilor

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!