Handbal masculin: Reprezentativa României U21 a fost învinsă de Danemarca

Data: 3 iulie 2017, 22:18 | Autor: Kadi Bulgakov

România a disputat astăzi primul meci din turneul de calificare la Campionatul Mondial U21 din 2017, împotriva Danemarcei și a pierdut la un scor categoric.

Reprezentativa U21 a României a avut o evoluție foarte bună în prima jumătate a meciului; reușind încă din start să oprească primul atac al danezilor și să se desprindă la 2-0. România s-a văzut egalată în minut 8 (3-3), dar tot băieții noștri au fost ce care au preluat mai apoi conducerea.


Danemarca a trecut pentru prima oară la conducerea meciului în minutul 15 (6-5), dar românii au revenit rapid și s-au reașezat la cârma jocului. Băieții antrenați de Ovidiu Mihăilă au controlat foarte bine jocul și au încheiat prima repriză cu un gol avans (11-10).

Partea secundă a fost una fără prea multe realizări pentru echipa noastră. Tricolorii reușind contra-performanța de a marca doar 4 goluri în 30 de minute. Experiența adversarilor noștri și-a spus cuvântul și s-au impus la capătul celor 60 de minute cu scorul de 15-26.

Cel mai bun jucător de pe teren din echipa României a fost portarul Vasile Dan. Au marcat pentru România: Ștefan Leonard, Csog Vencel și Bizau octavian (3 goluri), Gal Robert-Dorin și Mănescu C. (2 goluri), Dascălu Alex Mihai și Thalmaier Roland (1 gol).

Pentru echipa vizitatoare au înscris: Olesen Christian (8 goluri / 100%), Jorgensen Tobias, Ladefoged Blazejewicz, Mensing Hans Aaron (3 goluri), Enderleit Nikolaj și Bergholt Emil (2 goluri), Laeso Christensen, Mikkelsen Jacob, Nikolaisen Lasse, Lonborg Poulsen și Peschardt Jens Svane (1 gol).

Ovidiu Mihăilă a declarat la finalul partidei pentru TVR  că ”nici eu nu știu exact ce s-a întâmplat. Am păstrat aceeași atitudine la pauză, aceeași concentrare, am avut același discurs cu ei, împreună; Au fost conștienți dar cred că un moment de relaxare la începutul primei reprize; ne-a costat și a fost foarte greu să mai revenim. Îmi pare rău și cred că rezultatul nu reflectă valoarea dintre cele două echipe. Trebuie să mergem mai departe, mai sunt două jocuri din care trebuie să scoatem maxim. Asta înseamnă să fii sportiv să treci de la greutăți la lucruri mai bune; să știm să ne ridicăm în momentele grele și să mergem mai departe.” 

Când a fost întrebat dacă reprezentativa U21 a RO mai are șansele de calificare, acesta a adăugat:”Este foarte greu și datorită golaverajului dar trebuie să ne jucăm șansa până la final. Să avem atitudine sportivă, de oameni profesioniști și trebuie să abordăm ultimile două jocuri cu atitudine de învingători și să încercăm să le câștigăm.”

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!