Handbal feminin: Meci de mare clasa, sambata, in Polivalenta din Craiova, unde SCM primeste vizita formatiei ruse Kuban Krasnodar | Bogdan Burcea: „Invit spectatorii să vină în număr cât mai mare. Avem foarte mare nevoie de ei.”
Data: 26 ianuarie 2018, 16:14 | Autor: Nănuț Mădălina
Sambata – 27 ianuarie, cu incepere de la ora 16:30, echipa de handbal feminin SCM Craiova va primi vizita formatiei Kuban Krasnodar din Rusia. Meciul conteaza pentru mansa a 4-a a Grupei A din Cupa EHF.
Handbalistele antrenate de Bogdan Burcea, Dumitru Berbece si Grigore Albici sunt hotarate sa faca un meci bun in fata formatiei ruse si sa obtina revansa, dupa ce duminica – 21 ianuarie au pierdut meciul jucat la Krasnodar, la doar 2 goluri diferenta, 28-26.
Andreea Rădoi, jucătoare S.C.M. Craiova:“Suntem o echipă unită și jucătoarele care nu sunt titulare încearcă să compenseze absența colegelor atunci când este nevoie. Acum ne focusăm pe meciul cu Kuban Krasnodar și sunt convinsă că vom câștiga.”
Si la meciul de sambata, intreaga echipa conteaza pe sprijinul publicului si asteapta suporterii in numar cat mai mare in Sala Polivalenta din Craiova. Intrarea la meci se face pe baza de bilet a carui valoare este de 5 lei si poate fi achizitionat de la casa de bilete a salii.
Bogdan Burcea: “Sâmbătă ne așteaptă un meci foarte greu cu Krasnodar și invit spectatorii să vină în număr cât mai mare la sală pentru că avem foarte mare nevoie de ei.”
In Grupa A a Cupei EHF echipa alb-albastra a obtinut pana in prezent o victorie si doua infrangeri si se situeaza pe pozitia a 3-a a clasamentului, cu 2 puncte. Grupa este condusa de Brest Bretagne Handball cu 4 puncte, pe pozitia a doua aflandu-se adversara de sambata a oltenncelor – Kuban, care a acumulat tot 4 puncte. Pe ultima pozitie a clasamentului se pozitioneaza formatia Randers HK – cu 2 puncte.
Partida dintre SCM Craiova si Kuban va fi transmisa in direct la Digi Sport.
Urmărește-ne pe Facebook: