Handbal feminin: Regal de goluri în ultimul meci al anului în Liga Florilor, Corona Brașov se impune în etapa a 10-a| Rezultate și clasament

Data: 19 noiembrie 2017, 21:39 | Autor: Nănuț Mădălina

Sala Rapid din București a fost duminică, 19 noiembrie, gazda ultimului meci din Liga Florilor în anul 2017, partidă ce a adus față în față pe Rapid USL Metrou București și Corona 2010 Brașov.

Formația condusă de Costică Buceschi s-a impus la o diferență considerabilă, de 12 goluri, într-o partidă în care s-au marcat un total de 66 de goluri, scor final 27-39. Tiron, Chiper și Tîrcă de la Corona au reușit să marcheze fiecare câte 6 goluri, urmate de Buceschi cu 5 și Neagu, Bloj și Tătar câte 3 fiecare. La echipă gazdă, Trifan a reușit să înscrie  de 6 ori, în timp ce Dache și Bucă au terminat meciul cu câte 5 goluri.

Pentru echipa de la poalele Tâmpei, victoria de astăzi este a 5-a din acest sezon competițional al Ligii Florilor și handbalistele de la Brașov termină anul pe locul 8 al clasamentului, având acumulate 14 puncte. Formația Corona a fost depunctată cu 1 punct pentru folosirea fără drept de joc a unei jucătoarea în partida disputată pe terenul formației U Cluj.

Rapid USL Metrou București încheie anul pe poziția a 11-a, cu 9 puncte, în urma a 3 victorii din cele 10 partide disputate.

CS Rapid USL Metrou București – ASC Corona 2010 Brașov 27-39(11-18)

CS Rapid USL Metrou București: Trifan – 6 goluri, Dache – 5 goluri, Bucă – 5 goluri, Carabulea – 3 goluri, Chirigiu – 2 goluri, Brătulescu – 2 goluri, Dorp – 1 gol, Niculae – 1 gol, Trăilă – 1 gol, Popa – 1 gol.
ASC Corona 2010 Brașov: Tiron – 6 goluri, Chiper – 6 goluri, Tîrcă – 6 goluri, Buceschi – 5 goluri, Neagu – 3 goluri, Bloj – 3 goluri, Tătar – 3 goluri, Ciuciulete – 2 goluri, Chiricuță – 2 goluri, Tomescu – 1 gol, Popa – 1 gol, Bucur – 1 gol.

Rezultatele etapei a 10-a în Liga Florilor au fost următoarele:
HC Dunărea Brăila – HC Zalău 18-25(7-16)
CS Măgura Cisnădie – SCM Craiova 24-24(11-12)
CSM București – U Cluj 34-28(21-11)
CSM Roman – CSM Bistrița 22-26
CSU Danubius Galați – CSM Slatina 20-17(17-9)
CS Rapid USL Metrou București – ASC Corona 2010 Brașov 27-39(11-18)

Pe podiumul Ligii Florilor la final de an 2017 se regăsesc CSM București care a reușit să se impună în toate cele 10 partide și are un total de 30 de puncte, HCM Rm Vâlcea – formație ce a câștigat 7 partide, cumulând 21 de puncte,  și SCM Craiova care a reușit 6 victorii și a remizat în 2 partide, acumulând 20 de puncte.

Clasamentul după 10 etape și la final de an 2017 în Liga Florilor arată astfel:
1 CSM București – 30 puncte
2 HCM Rm Vâlcea – 21 puncte
3 SCM Craiova – 20 puncte
4 CS Măgura Cisnădie – 19 puncte
5 CSM Bistrița – 18 puncte
6 HC Zalău – 16 puncte
7 CSM Roman – 15 puncte
8 ASC Corona 2010 Brașov – 14 puncte
9 HC Dunărea Brăila – 13 puncte
10 CSU Danubius Galați – 12 puncte
11 CS Rapid USM Metrou București – 9 puncte
12 U Cluj – 8 puncte
13 AHCM Slobozia – 7 puncte
14 CSM Slatina – 2 puncte

Liga Florilor se reia pe 10 ianuarie 2018!

Urmărește-ne pe Facebook:

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!