Mbappe este câștigătorul titlului de ”Golden Boy”

Data: 23 octombrie 2017, 14:50 | Autor: Kadi Bulgakov

Atacantul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain) a câştigat trofeul ”Golden Boy”, decernat de cotidianul italian Tuttosport și care desemnează cel mai bun tânăr jucător din Europa.

El i-a devansat pe Ousmane Dembele (Borussia Dortmund) şi Gabriel Jesus (Manchester City).

Mbappe a fost ales în urma voturilor fanilor şi a jurnaliştilor din 20 de ţări.

În vârstă de doar 18 ani, Mbappe a avut un 2017 fabulos, în tricoul lui AS Monaco, iar în vară a făcut pasul spre PSG, într-o tranzacţie de aproximativ 180 de milioane de euro. Oficial, Mbappe este împrumutat la gruparea pariziană, suma de transfer urmând să fie plătită în vara lui 2018.

Cei 25 de nominalizați au fost:

Aarón Martin – Espanyol; Jean-Kévin Augustin – RB Leipzig; Rodrigo Bentacur – Juventus; Steven Bergwijn – PSV Eindhoven; Dominic Calvert-Lewin – Everton; Federico Chiesa – Fiorentina; Ousmane Dembélé – Barcelona; Amadou Diawara – Napoli; Kasper Dolberg – Ajax; Gianluigi Donnarumma – Milan; Gabriel Jesus – Manchester City; Joe Gomez – Liverpool; Benjamin Henrichs– Bayer Leverkusen; Borja Mayoral – Real Madrid; Kylian Mbappé – Paris Saint-Germain; Emre Mor– Celta Vigo; Reece Oxford – Borussia Mönchengladbach; Christian Pulisic – Borussia Dortmund; Marcus Rashford – Manchester United; Allan Saint-Maximim – Nice; Dominic Solanke – Liverpool; Theo Hernández – Real Madrid; Youri Tielemans – Monaco; Enes Unal – Villarreal; Kyle Walker-Peters – Tottenham.

Anul trecut trofeul a fost câștigat de Renato Sanches de la Bayern Munchen.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!