Gimnastică: Larisa Iordache va lupta pentru medalii la 4 finale la Universiada de vară din Taipei

Data: 21 august 2017, 20:02 | Autor: Nănuț Mădălina

Larisa Iordache, singura reprezentantă a României la proba de gimnastică feminină de la a 29-a Ediție a Universiadei de Vară din Taipei, Taiwan, s-a calificat astăzi, 21 august, în patru finale: individual compus, paralele, bârnă și sol.

Sportiva româncă a încheiat pe locul secund în calificările la individual compus, având o medie de 55.700(14.450 – D 5.4 la sărituri, la paralele 14.150- D 5.9, la bârnă a fost notată cu 13.450 – D 6.1, iar la sol 13.650 cu D 5.5), fiind întrecută de canadianca Black Elsabeth care a avut în final o medie de 56.050.

Pe lângă proba de individual compus unde sportiva noastră este favorită, aceasta va concura și în următoarele probe:

  • la paralele unde a avut cel mai mare punctaj în calificări – 14.150:
  • la bârnă, Larisa Iordache încheind pe a treia poziție cu 13.450, fiind întrecută de Black Elsabeth(Canada) – 14.400 și Shelgunova Evgeniia(Rusia) – 13.500;
  • la sol, gimnasta româncă poziționându-se pe locul 2 cu 13.650, locul întâi fiind ocupat de Elizarova Daria(Rusia) – 13.850.

Larisa Iordache va concura în proba de individual compus marți, 22 august, cu începere de la ora 13:30(ora României), 18:30(ora Taiwan-ului).

La concursul masculin pe echipe  România a încheiat pe locul 14, aurul fiind câștigat de Japonia(punctaj 260.225), argintul a revenit Ucrainei(257.900p) și bronzul a fost adjudecat de Rusia(253.150p). Pentru tricolori, Andrei MUNTEAN va concura la sărituri și este a doua rezervă la individual compus.

Citește și Mai multe de acelasi autor

error: Content is protected !!